Crescând, părinții mei erau hotărâți să mă modeleze în versiunea lor ideală de succes. Nu exagerez când spun că îmi amintesc acei ani cu un sentiment de teamă. Zilele mele erau pline de școală, activități extracurriculare și sesiuni nesfârșite de meditații. Acum, ca adult, îmi dau seama cât de absurd era totul, dar ca copil, nu aveam altă opțiune.
Niciodată nu am cheltuit mulți bani pe mine. Odată, Radu m-a întrebat dacă aș vrea să fiu casnică, dar nu am putut niciodată să fiu de acord cu asta. Cred că e mai bine să muncești pentru un salariu modest decât să depinzi de altcineva. Soțul meu simte la fel. Uneori, apar situații neprevăzute la muncă, așa că sunt de acord să fac ore suplimentare.
De fiecare dată când mă gândesc la copilăria mea, lacrimile nu sunt departe. Părinții mei au fost mereu stricți. Nu existau îmbrățișări sau săruturi în casa noastră. Îl puteam înțelege oarecum pe tata, având în vedere că era mereu îngropat în muncă. Dar mama nu a simțit niciodată nevoia să-și îmbrățișeze fiica sau să-i ofere un cuvânt bun. Ori de câte ori am întrebat
Am avut mereu o relație tensionată cu Victoria. Dar acum, a dus-o la un cu totul alt nivel. Eu și Bogdan ne-am cunoscut la facultate. Am început să ne întâlnim. Apoi ne-am dat seama că suntem făcuți unul pentru celălalt.