Sunt Maria, o mamă rămasă singură, care se confruntă cu refuzul propriilor copii de a-i oferi un loc în viața lor. Prin certuri, tăceri apăsătoare și încercări disperate de a găsi înțelegere, mă lupt să-mi păstrez demnitatea și să-mi regăsesc sensul. Povestea mea este o mărturie despre singurătatea vârstei a treia și despre nevoia de empatie între generații.
La 27 de ani, credeam că am totul: o căsnicie fericită cu Andrei, un bărbat pe care îl admiram profund, și un fiu minunat, Matei. Viața noastră părea perfectă până când am observat detașarea crescândă a lui Andrei nu doar față de mine, ci și, alarmant, față de Matei. Aceasta este povestea unei familii destrămate de tensiuni nespuse și realizarea dureroasă că iubirea singură s-ar putea să nu fie suficientă.
Când ne-am căsătorit, aveam 27 de ani, iar soțul meu era cu un an mai mare. Acum, sărbătorim a cincea aniversare a căsătoriei noastre. Locuim într-un apartament mic cu o cameră.
Când Mihaela decide să se distanțeze de Nicolae, sperând să reaprindă scânteia în relația lor, descoperă complexitățile iubirii și ale distanțării. Pe măsură ce Nicolae merge mai departe, Mihaela descoperă realitatea crudă a iubirii de la distanță. De ce uneori distanța ne apropie, iar alteori ne îndepărtează? Această poveste explorează călătoria amar-dulce a renunțării, concentrării pe sine și natura imprevizibilă a iubirii.
Fiul Veronicăi, Nicolae, și soția sa, Cecilia, au un fiu de 3 ani, Costin. Când Cecilia a revenit la muncă, Costin a început să frecventeze grădinița. Deși este la pensie, Veronica, o contabilă cu experiență, continuă să gestioneze câțiva clienți. Cu toate acestea, o nouă dezvoltare a tensionat relația ei cu nepotul său.
