După divorț, am simțit cum fiica mea, Ana, se îndepărtează de mine, iar fiecare încercare de a reface legătura noastră părea să adâncească prăpastia dintre noi. Am descoperit, cu durere, că ea s-a simțit mereu respinsă de mine, iar această revelație m-a obligat să mă confrunt cu propriile greșeli și să caut iertare. Povestea mea este despre regrete, speranță și dorința de a reconstrui ceea ce am pierdut.
Scriu aceste rânduri cu inima frântă, simțind cum distanța dintre mine și fiica mea, Irina, crește cu fiecare zi de când s-a căsătorit cu Vlad. Nu mai recunosc fata pe care am crescut-o cu atâta grijă, iar casa noastră e plină de tăceri apăsătoare și priviri furișe. Mă întreb dacă am pierdut-o pentru totdeauna sau dacă mai există o cale să ne regăsim.
Ruptura dintre fiica mea și mine a început acum ani de zile. Procesul de separare a început devreme, iar la vârsta de 15 ani, Gabriela nu își mai împărtășea viața cu mine.
Scriind aceste rânduri, sunt copleșită de frustrare după încă o ceartă cu fiica mea. Nu mai pot suporta și simt nevoia să împărtășesc povestea mea. Soțul meu înțelege, dar mulți dintre prietenii noștri spun, „Ce te așteptai? Acum e măritată, are propria ei familie.” Este soțul ei, ginerele nostru detestat, care îi impune părerile. E ca și cum ar fi hipnotizat-o! Fiica noastră
