Mă numesc Radu Ionescu și am 41 de ani. Viața mea s-a schimbat radical când am decis să devin tatăl adoptiv al lui Vlad, un băiat cu autism, după ce fusese respins de mai multe familii. Povestea noastră e despre lupta cu prejudecățile, despre dragoste și despre curajul de a merge mai departe, chiar și atunci când totul pare pierdut.
Într-o seară tensionată, fiica mea, Irina, mi-a spus că se simte jenată cu mine pentru că nu pot să o ajut financiar așa cum fac socrii ei. Povestea mea este despre durerea de a nu fi suficient în ochii propriului copil, despre conflictele dintre generații și despre lupta dintre dragoste și lipsurile materiale. Am încercat să-i ofer tot ce am avut, dar uneori inima nu poate umple golurile lăsate de bani.
Sunt Maria, o mamă care a trebuit să aleagă între a-și proteja familia și a-și ierta fiul. Când fiul meu, Andrei, și-a abandonat soția și copilul, am fost pusă în fața unei decizii imposibile. Această poveste este despre sacrificiu, iertare și puterea de a merge mai departe chiar și atunci când totul pare pierdut.
Ce a făcut fiica mea soțului ei pe parcursul căsniciei lor este pur și simplu insuportabil. Madalina mea a fost întotdeauna un copil sensibil. Nu am forțat-o niciodată să trăiască după regulile mele, dar am și eu propriile mele limite.
