În ziua în care fiul meu, Radu, mi-a spus să nu vin la aniversarea nepoatei mele, am simțit cum totul se prăbușește în jurul meu. Am retrăit fiecare ceartă, fiecare decizie greșită care ne-a adus aici, în acest punct fără întoarcere. Acum, singură în apartamentul meu, mă întreb dacă dragostea de mamă și bunică chiar mai contează atunci când familia se destramă.
Totul a început într-o seară ploioasă, când tata a sunat la ușă cu două valize și o privire pierdută. Am crezut că suntem pregătiți pentru orice, dar prezența lui neașteptată a scos la iveală tensiuni vechi, spații prea mici și sentimente pe care le-am ascuns ani de zile. Povestea mea e despre cum am învățat să trăim împreună, să ne iertăm și să ne regăsim ca familie, chiar și atunci când pare imposibil.
La 60 de ani, am crezut că am găsit liniștea și iubirea pe care le-am căutat toată viața. M-am căsătorit cu Ilie, sperând la un nou început, dar realitatea s-a dovedit mult mai dureroasă decât mi-aș fi imaginat. Povestea mea este despre iluzii, familie și curajul de a recunoaște că uneori, chiar și la bătrânețe, poți greși.
Am fost mereu o mamă care s-a luptat cu mesele zilnice, mai ales când fiul meu, Vlad, refuza să guste orice nu era pe placul lui. În fiecare seară, între mirosul de ceapă călită și suspinele mele tăcute, am descoperit că rugăciunea și credința pot aduce liniște chiar și în cele mai banale bătălii. Povestea mea e despre cum am găsit pacea în bucătărie, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar și atunci când totul părea pierdut.
