Nu m-am gândit niciodată că omul care m-a învățat să citesc printre rânduri o să ajungă să tremure de frig, cu o sticlă goală lângă el, pe o bancă din autogară. Când am încercat să-l ajut, m-am lovit de ura fiului lui, de judecata oamenilor și de propriile mele frici. Dar, pe măsură ce l-am văzut luptând să se ridice din noroi, am început să cred că uneori un om nu are nevoie de minuni, ci doar de cineva care să nu-l mai abandoneze.