Fiul meu, Andrei, și-a exprimat recent frustrarea față de incapacitatea mea de a oferi sprijin financiar. Familia soției sale, înstărită și mereu gata să ajute, nu face decât să-mi evidențieze neajunsurile. Ca fost muncitor în fabrică, care l-a avut pe Andrei mai târziu în viață, mă confrunt cu sentimente de inadecvare și regret.
Weekendul trecut, m-am trezit într-o altă discuție aprinsă cu fiul meu despre alegerile mele de viață. Această poveste are loc în România, evidențiind conflictul dintre așteptările moderne și rolurile tradiționale.
Soțul meu m-a convins să avem un copil, dar acum își petrece fiecare moment liber cu fiica sa din prima căsătorie. Eu și fiul nostru abia îl mai vedem. El spune că fiica sa are nevoie de el mai mult acum, promițând că va petrece mai mult timp cu fiul nostru când va crește. Când l-am cunoscut pe Andrei, a fost sincer despre trecutul său, dar nu m-am așteptat niciodată la asta.
Relația mea cu tatăl meu s-a destrămat complet și îmi doresc disperat să ne împăcăm. Am o familie stabilă și o viață bună, dar ruptura cu tatăl meu mă bântuie.
„Tată, nu mă mai suna. Nu mai am timp să te ajut.” Vincent oftă adânc. Se așteptase la o reacție similară din partea fiului său, Ion, dar tot îl făcea să se simtă neliniștit. Trecuseră cincisprezece ani de când avuseseră o conversație normală. De îndată ce Ion a primit partea sa din moștenire, a dispărut. Nu avusese niciodată nevoie de tatăl său – doar de ce putea obține de la el.
