Voiam doar o după-amiază liniștită, dar viața m-a izbit drept în suflet: ginerele meu, rareori vorbăreț, mi-a aruncat o confesiune care mi-a înghețat sângele. Am privit adevărul în ochi, temerile mele cele mai adânci despre familia fiicei mele devenind, fără veste, strigătul de ajutor al omului care ar fi trebuit să o protejeze. Am încercat să mă descurc între loialitate, rușine și adevăr dureros, dorindu-mi să-mi pot salva nepoții de la un destin pe care nu-l meritau.