Într-o zi de iarnă, când familia mea s-a adunat pentru aniversarea nepoatei mele, o simplă prăjitură a declanșat o ceartă neașteptată. Am fost pus în fața unei alegeri dificile: să țin partea unuia dintre copii sau să încerc să-i împac pe toți, chiar dacă asta însemna să-mi recunosc propriile greșeli. Povestea mea este despre cât de fragile pot fi legăturile de familie și cât de mult contează să găsim curajul să ne cerem iertare.
Mă numesc Maria, am 70 de ani și, în ultimii ani, m-am simțit din ce în ce mai izolată. Încă merg la muncă pentru că îmi dă un sens, dar singurătatea este copleșitoare. Am decis să-mi invit copiii și nepoții să stea cu mine, sperând să umplu golul. Iată ce s-a întâmplat.
Relațiile intergeneraționale sunt la fel de vechi ca timpul. Unii oameni sunt suficient de norocoși să aibă părinți care îi susțin în toate modurile posibile de-a lungul vieții. Alții se luptă să se înțeleagă cu copiii lor. Indiferent de situație, vor exista întotdeauna anumite probleme între două sau chiar trei generații. Această poveste este o mărturie a acelei complexități.
Relațiile intergeneraționale sunt la fel de vechi ca timpul. Unii oameni sunt suficient de norocoși să aibă părinți care îi susțin în toate modurile posibile de-a lungul vieții. Alții se luptă să se înțeleagă cu copiii lor. Indiferent de situație, vor exista întotdeauna anumite probleme între două sau chiar trei generații. Această poveste este o mărturie a acelei complexități.
