De când eram copilă, am simțit mereu că rolul meu în familie era acela de sprijin tăcut. Azi, la 38 de ani, mă lupt cu sentimentul că nu am existat niciodată cu adevărat pentru ceilalți, ci doar ca o umbră de sprijin. Mi-e teamă că, dacă nu pun limite, voi rămâne în umbra asta pentru totdeauna.