Într-o dimineață friguroasă de noiembrie, am decis să mă opresc și să vorbesc cu Nicolae, un om al străzii pe lângă care treceam zilnic fără să-l observ cu adevărat. Întâlnirea noastră a scos la iveală nu doar povestea lui dramatică, ci și propriile mele frici, prejudecăți și limite ale compasiunii. Am ajuns să mă întreb cât de mult suntem dispuși să vedem cu adevărat suferința din jurul nostru și ce înseamnă, de fapt, să ajuți.
Sunt Ioana și, de aproape doi ani, eu și soțul meu, Vlad, nu am mai vorbit cu tatăl lui. Povestea noastră e despre lupta cu misoginia, controlul și rădăcinile adânci ale prejudecăților într-o familie românească. Încă mă întreb dacă liniștea pe care am câștigat-o merită prețul rupturii.
Viața mea a fost mereu o luptă între cine sunt și cine ar trebui să fiu, cel puțin după părerea celor din jur. Când am intrat în familia lui Vlad, am simțit că fiecare gest, fiecare cuvânt al meu era judecat, iar diferențele dintre noi au devenit tot mai greu de ignorat. Povestea mea e despre încercarea de a-mi găsi locul într-o lume care nu mă accepta așa cum sunt.
