Am crezut mereu că familia mea va fi alături de mine în anii mei de bătrânețe. Locuind la doar câțiva kilometri distanță, nu mi-am imaginat niciodată că mă voi simți atât de singură. În ciuda eforturilor mele de a rămâne conectată, distanța dintre noi a crescut, lăsându-mă să navighez bătrânețea în singurătate.
O narațiune intimă despre un bărbat de 70 de ani din Iași care s-a întors către credință și rugăciune pentru a naviga prin adâncurile singurătății după ce a fost îndepărtat de familia sa, găsind în cele din urmă pacea în solitudine.
Elena și cu mine am împărțit odată același birou, înțelepciunea ei ghidându-mă în primele zile ale carierei mele. Când s-a pensionat, i-am luat locul, recunoscătoare pentru mentoratul ei. Totuși, pe măsură ce am aflat mai multe despre existența ei solitară, nu am putut să nu mă întreb dacă alegerile ei au condus-o pe acest drum singuratic.
Nu reușesc să-i explic că m-am obișnuit să trăiesc singură și nu am nicio dorință să mă recăsătoresc sau să încep o nouă relație.
La 68 de ani, Vasile trăiește singur într-o metropolă urbană vastă, luptându-se cu profunda singurătate care adesea însoțește viața în oraș. Înconjurat de milioane, dar lipsit de conexiuni semnificative, își navighează zilele în căutarea a ceva mai mult. Această narativă explorează realitatea emoționantă a singurătății în mijlocul agitației urbane, prin ochii lui Vasile.
