În ziua nunții mele, am rămas singură în fața altarului, după ce Radu, logodnicul meu, a fost dus de urgență la spital. Am ales să continui ceremonia, înconjurată de familie și prieteni, dar cu sufletul sfâșiat între speranță și disperare. Povestea mea este despre puterea de a merge mai departe când viața te pune la încercare și despre întrebările care nu-și găsesc răspuns.
Într-o dimineață obișnuită, fiica mea, Irina, m-a rugat să am grijă de nepotul meu, Rareș, cât timp ea urma să fie internată în spital. Nu bănuiam că acele zile vor scoate la iveală secrete dureroase și conflicte nerezolvate din familia noastră. Acum mă întreb dacă am cunoscut-o vreodată cu adevărat pe fiica mea și unde am greșit ca mamă.
După un accident grav, mă trezesc forțat să mă întorc acasă, incapabil să trăiesc singur. Familia mea, deja măcinată de conflicte vechi, trebuie să decidă dacă mă poate ajuta sau nu. În timp ce lupt cu neputința și rușinea, descopăr adevăruri dureroase despre cei dragi și despre mine.
Eu și Ana suntem căsătoriți de aproape șapte ani. Ne-am cunoscut la facultate și am locuit în același cămin, pe etaje adiacente. Ana aducea mereu multă mâncare de acasă, împachetată în cutii și borcane. Mama ei era o bucătăreasă excelentă și se asigura întotdeauna că Ana avea suficient de mâncare. Așa că, atunci când Ana a vrut să se căsătorească cu mine, m-a dus să-i cunosc familia.
Într-o zi la muncă, mă simțeam plictisit. Nu sunt leneș; doar că software-ul nostru era nefuncțional și nu puteam face nimic fără el. Așteptam ca echipa IT să-l repare. Apoi am primit un telefon. Am răspuns și am auzit: „Hei, draga mea, te rog vino repede, am căzut. Ajută-mă.” Nu știam ce să spun. Aveam senzația că această persoană era
