Mă numesc Milena și am trăit între două case: cea pe care am construit-o cu soțul meu și cea a părinților, unde m-am întors după ce el m-a părăsit. Am simțit pe pielea mea rușinea, bârfa și singurătatea, dar și forța de a mă ridica și de a-mi cere dreptul la fericire. Povestea mea e despre curajul de a merge mai departe când toți te cred înfrânt.
Sunt Maria, o bunică rămasă singură într-un orășel de provincie, cu sufletul legat de grădina mea și de amintirile unei familii risipite de timp și distanță. Fata mea, Irina, trăiește la București, prinsă între joburi și griji, iar vizitele ei sunt tot mai rare. Între dor, neputință și speranță, am învățat că dragostea adevărată nu ține cont de kilometri, ci de puterea de a ierta și a merge mai departe.
Totul a început cu o vizită aparent banală la părinții mei, dar s-a transformat într-o confruntare între dorințele soțului meu, care visează la viața la țară, și realitatea mea urbană. Am fost prinsă între entuziasmul copilăresc al lui Rareș și așteptările rigide ale părinților mei. Povestea mea este despre alegeri, compromisuri și întrebarea dacă dragostea poate supraviețui când două lumi se ciocnesc.
Mă numesc Viorica și, la 62 de ani, viața mea liniștită a fost dată peste cap când fiul meu, Radu, m-a sunat să-mi spună că vrea să se mute cu familia înapoi la noi. Povestea mea e despre frământările unei mame care nu știe dacă să spună „da” sau „nu”, când tot ce-și dorește e liniște, dar nu poate ignora nici nevoile copilului ei. Între dorința de a ajuta și teama de a-și pierde intimitatea, mă lupt cu propriile limite și cu tensiunile care cresc în fiecare zi.
Într-o seară tensionată, am fost nevoită să aleg între fiul meu, Vlad, și fiica partenerului meu, Ana, după o ceartă violentă. Propunerea lui Sorin, soțul meu, de a-l trimite pe Vlad la bunici a declanșat o avalanșă de emoții și conflicte. Povestea mea este despre lupta de a păstra familia unită, despre vinovăție, iubire și întrebări fără răspuns.
Fiul meu drag a locuit cu noi la țară până la vârsta de 25 de ani. Eu și soțul meu suntem originari din oraș, dar ne-am mutat într-o zonă rurală pentru a scăpa de agitație și a îmbrățișa o viață mai simplă. Ion, desigur, a absolvit facultatea și acum este un inginer software de succes, câștigând un salariu bun. Din copilărie, am încercat să-i oferim toată dragostea noastră pentru că este singurul nostru copil.
În plus, trebuie să am grijă de curte, să hrănesc animalele, să aduc apă de la fântână și să aprind soba… Când vine familia în vizită, totul trebuie adus din pivniță.
Bunica Maria a crescut trei copii. Și-a petrecut întreaga viață într-un mic oraș, ceea ce inevitabil i-a modelat perspectiva. Un stil de viață lent, un obicei de muncă grea și o abordare diferită a vieții. Putea plânge zile întregi dacă un film arăta un personaj pierzând dragostea vieții sale. Dar nu ar fi clipit când venea vorba de sacrificarea unei găini.
Viața la țară are avantajele sale, dar vine și cu dezavantaje semnificative. Oamenii se mută adesea din două motive principale: beneficii financiare datorate locuințelor mai ieftine și posibilitatea unei vieți mai liniștite. Totuși, nu totul despre viața rurală este atât de idilic pe cât pare.
