„I-a promis fiului său o mașină pentru nuntă, dar a cheltuit banii altundeva. Acum, relația noastră este rece”

Victoria fusese întotdeauna o femeie de cuvânt, așa că atunci când i-a promis fiului său, Mihai, o mașină nou-nouță ca dar de nuntă, el nu a avut niciun motiv să se îndoiască de ea. Entuziasmul din ochii lui era inconfundabil, iar pe măsură ce ziua nunții se apropia, anticiparea creștea. Victoria, totuși, ascundea un secret care în curând avea să tensioneze legătura caldă pe care o împărtășea cu fiul său.

Nunta a fost stabilită într-o mică capelă pitorească din orașul lor natal. Familia și prietenii s-au adunat, zumzăind de bucurie și sărbătoare. Victoria privea cu mândrie cum Mihai, chipeș în frac, își aștepta mireasa, Camelia, la altar. Ceremonia a fost frumoasă, plină de râsete și lacrimi, iar pe măsură ce cuplul își spunea jurămintele, Victoria simțea o undă de vinovăție pentru ceea ce urma să se întâmple.

Recepția a avut loc într-o sală de banchet locală, decorată elegant cu flori și lumini. Au fost rostite discursuri, s-au dansat dansuri, și s-a tăiat tortul. Apoi a venit momentul ca Victoria să-și prezinte cadoul. Cu inima tremurândă, a luat microfonul.

„Doamnelor și domnilor,” a început Victoria, vocea ei crăpând ușor, „i-am promis lui Mihai un cadou special pentru nunta sa – o mașină pentru a începe noua sa călătorie cu Camelia. Totuși, trebuie să mărturisesc că circumstanțele s-au schimbat.”

Sala a căzut în tăcere, toți ochii fiind ațintiți asupra Victoriei. Ea a continuat, „În loc de o mașină, am ales să investesc banii în deschiderea unei mici librării, un vis de-o viață de-al meu. Am crezut că va asigura un viitor mai bun pentru noi toți.”

Reacția a fost imediată și palpabilă. În timp ce unii invitați murmurau înțelegători, expresia lui Mihai s-a transformat în una de neîncredere și durere. Camelia, strângându-i mâna sub masă, a încercat să-i ofere un zâmbet liniștitor, dar paguba fusese făcută.

Seara s-a încheiat pe o notă sumbră. Conversațiile erau șoptite, iar atmosfera veselă se estompase. Mihai și Camelia au plecat devreme, absența mașinii promise planând ca o umbră peste plecarea lor.

Zilele s-au transformat în săptămâni, iar librăria Victoriei s-a deschis cu un succes moderat. Totuși, răceala din vocea lui Mihai de fiecare dată când vorbeau era un memento constant al promisiunii nerespectate. El a vizitat-o mai rar, iar când o făcea, conversațiile erau stângace, căldura pe care o împărtășeau odată redusă la formalități politicoase.

Victoria a încercat să-și explice decizia, să-i spună lui Mihai că librăria nu era doar pentru ea, ci pentru viitorul familiei de asemenea. Dar Mihai nu putea să treacă peste promisiunea nerespectată, așteptarea unui cadou care trebuia să fie un simbol al dragostei și sprijinului mamei sale în cea mai importantă zi a lui.

Pe măsură ce lunile treceau, prăpastia dintre ei creștea. Victoria își vedea fiul îndepărtându-se, vizitele lui devenind acum doar gesturi obligatorii. Librăria, cândva un vis, servea acum ca un amintire amară a costului deciziei sale.

În cele din urmă, Victoria stătea printre cărțile sale, înconjurată de povești cu finaluri fericite, propria ei poveste fiind marcată de regret și neînțelegere. A realizat prea târziu că unele promisiuni, mai ales cele făcute celor dragi, valorează mai mult decât orice vis.