„Am Două Nepoate Frumoase, Dar Nora Mea Le Crește Greșit”

Întotdeauna am prețuit familia mai presus de orice, iar cele două nepoate frumoase ale mele, Elena și Alina, nu fac excepție. Ele aduc atât de multă bucurie în viața mea și sunt recunoscătoare pentru fiecare moment pe care îl petrec cu ele. Cu toate acestea, sunt profund îngrijorată de modul în care nora mea, Alexandra, le crește. Ea crede că copiii trebuie răsfățați și lăsați să facă tot ce vor, și mă tem că această abordare face mai mult rău decât bine.

De fiecare dată când le vizitez acasă, mă întâmpină haosul. Elena și Alina aleargă prin casă, țipând cât pot de tare și făcând dezordine peste tot. Încerc să le calmez și să le învăț niște maniere, dar ele răspund mereu cu, „Mama a zis că putem face ce vrem!” Mă doare inima să le văd atât de necontrolate și mă frustrează că Alexandra nu pare să vadă problema.

Într-o după-amiază, am decis să am o conversație serioasă cu Alexandra despre îngrijorările mele. Am așezat-o și i-am explicat că, deși înțeleg că vrea ca fetele ei să fie fericite, trebuie să existe limite și disciplină. Copiii au nevoie de structură pentru a deveni adulți responsabili. Alexandra a ascultat politicos, dar a respins îngrijorările mele, spunând că vrea ca Elena și Alina să aibă o copilărie lipsită de griji și că vor învăța disciplina când vor fi mai mari.

Am încercat să o conving, explicându-i că obiceiurile formate în copilărie sunt greu de schimbat și că este mai ușor să înveți un comportament bun de la o vârstă fragedă. Dar Alexandra a fost fermă. Ea credea că abordarea mea era prea strictă și că încercam să impun valori învechite asupra copiilor ei. Am plecat din acea conversație simțindu-mă învinsă și îngrijorată pentru viitorul nepoatelor mele.

Pe măsură ce timpul a trecut, situația s-a înrăutățit. Comportamentul Elenei și al Alinei a devenit mai necontrolat și au început să aibă probleme la școală. Profesorii lor au raportat că erau disruptive în clasă și aveau dificultăți în a urma instrucțiunile. Am adus acest lucru în discuție cu Alexandra, sperând că va fi un semnal de alarmă, dar ea a respins problema, spunând că profesorii erau prea stricți și nu le înțelegeau pe fetele ei.

Fiul meu, Ionuț, a încercat să medieze între noi, dar era adesea plecat cu serviciul și nu vedea întreaga amploare a problemei. El avea încredere în judecata Alexandrei și credea că ea știe ce este mai bine pentru copiii lor. Mă simțeam din ce în ce mai izolată și neputincioasă, urmărind cum nepoatele mele cresc fără ghidarea și disciplina de care aveau nevoie.

Într-o zi, situația a ajuns la un punct critic. Elena și Alina au avut o ceartă majoră cu un copil al vecinilor, care a escaladat într-o bătaie fizică. Părinții vecinului erau furioși și au cerut scuze. Alexandra, însă, și-a apărat fetele, spunând că doar își exprimau sentimentele și că celălalt copil era de vină. Acest incident a cauzat o ruptură între familiile noastre și le-a izolat și mai mult pe Elena și Alina de colegii lor.

Am încercat încă o dată să vorbesc cu Alexandra, rugând-o să vadă rațiunea și să înțeleagă consecințele pe termen lung ale stilului ei de parenting. Dar ea a rămas fermă în convingerile ei, convinsă că face ceea ce este mai bine pentru fetele ei. Am plecat din casa lor în acea zi cu inima grea, știind că nu mai era nimic ce puteam face.

Au trecut ani, iar Elena și Alina sunt acum adolescente. Se luptă cu autoritatea și au dificultăți în a menține prietenii. Performanțele lor academice au suferit și se găsesc adesea în probleme. Încă le iubesc din toată inima și încerc să le sprijin în orice mod pot, dar nu pot să nu simt un profund sentiment de regret și tristețe. Aș fi vrut ca lucrurile să fi fost altfel, dar uneori, în ciuda celor mai bune eforturi ale noastre, nu putem schimba cursul evenimentelor.