„Sora Mea I-a Vândut Mamei Noastre o Mașină și Nu o Pot Ierta pentru Că Nu I-a Dat-o Gratuit”

Era o dimineață rece de noiembrie când mama noastră, Victoria, m-a sunat panicată. Sedanul ei de încredere, care văzuse zile mai bune, cedase în sfârșit. Motorul își dăduse ultima suflare în drum spre casă de la magazinul alimentar. Rămasă pe marginea drumului, a reușit să obțină un tractare și o cursă până acasă, dar verdictul mecanicului era clar: mașina nu mai putea fi reparată.

Victoria era devastată. La 68 de ani, trăia dintr-o pensie modestă și nu-și putea permite o mașină nouă. Transportul public în micul nostru oraș era aproape inexistent, iar fără mașină, independența ei era grav afectată. Se baza pe vehiculul ei pentru tot, de la programări la medic până la vizite la prieteni.

O săptămână după incident, în timpul unei cine de familie, subiectul problemelor de transport ale mamei a fost adus în discuție. Atunci Ana, sora mea mai mare, a menționat că plănuia să-și vândă a doua mașină. Era un model mai vechi, dar încă în stare bună. Am văzut o licărire de speranță în ochii mamei și, pentru un moment, am crezut că Ana îi va oferi mașina mamei. La urma urmei, abia o mai folosea, după ce își cumpărase un SUV nou anul trecut.

Cu toate acestea, ceea ce a spus Ana în continuare m-a lăsat fără cuvinte. „Pot să i-o dau mamei, dar speram să obțin cel puțin 15.000 de lei pe ea. Am pus-o deja pe OLX.”

Camera a devenit tăcută. Puteam vedea dezamăgirea în ochii mamei. A încercat să o mascheze cu un zâmbet, dar vocea ei i-a trădat sentimentele. „Oh, înțeleg. Ei bine, este un preț bun, Ana. O să mă gândesc.”

Eram furios. Ana știa foarte bine că mama nu și-o putea permite. După cină, am tras-o pe Ana deoparte. „Nu poți pur și simplu să i-o dai? Este mama noastră și are nevoie de ea mai mult decât ai nevoie tu de acei bani.”

Ana a ridicat din umeri, cu o expresie nemișcată. „Strâng bani pentru o bucătărie nouă, Andrei. Nu pot pur și simplu să dau o mașină pe care o pot vinde. Mama se va descurca cumva. Poate o poți ajuta tu cu banii.”

Conversația s-a terminat acolo, dar daunele erau deja făcute. În următoarele săptămâni, am urmărit cum mama se chinuia să se descurce fără mașină. A ratat programări la medic și a început să se bazeze pe vecini pentru a ajunge la supermarket. Independența pe care o prețuia atât de mult se pierdea treptat.

Am încercat să discut cu Ana de câteva ori, dar nu a cedat. Tensiunea dintre noi a crescut și întâlnirile de familie au devenit tensionate. Mama nu a spus niciodată cum se simțea, dar știam că era rănită.

În cele din urmă, mama a reușit să strângă suficienți bani pentru a cumpăra mașina de la Ana. Nu a spus niciodată un cuvânt despre asta, dar puteam spune că a fost afectată atât financiar cât și emoțional. Ana și-a făcut bucătăria nouă și viața a continuat, dar ceva fundamental s-a schimbat în dinamica familiei noastre.

Ultima dată când am vizitat-o pe mama, am observat mașina stând în curte, abia folosită. Era un memento constant al rupturii cauzate de decizia Anei. Ne mai întâlnim pentru cine și mai vorbim, dar căldura care definea odată întâlnirile noastre de familie s-a diminuat. Cât despre mine și Ana, relația noastră nu s-a mai recuperat niciodată complet. Legătura de încredere și sprijin reciproc pe care ar trebui să o împartă frații pare ireparabil ruptă, totul din cauza unei decizii care a pus banii înaintea familiei.

În final, mama a obținut mașina ei, dar cu ce preț? Prețul a fost mult mai mare decât 15.000 de lei; a fost prețul unității familiei noastre.