„Prietena Mea M-a Rugat să Fiu Nașă și a Cerut un Cadou Costisitor. Când Am Refuzat, a Găsit pe Altcineva”

Am prețuit întotdeauna ideea de a fi nașă. Pentru mine, este un rol plin de dragoste, îndrumare și suport spiritual. Așa că atunci când prietena mea Andreea m-a rugat să fiu nașa fiului ei nou-născut, am fost în al nouălea cer. Puțin știam că această ocazie fericită se va transforma curând într-o lecție dureroasă despre prietenie și așteptări.

Andreea și cu mine suntem prietene încă din facultate. Am împărtășit nenumărate amintiri, ne-am susținut reciproc la bine și la greu și am crezut mereu că ne putem baza una pe cealaltă. Așa că atunci când m-a abordat cu cererea de a fi nașa fiului ei, m-am simțit onorată și entuziasmată. Am început imediat să mă gândesc cum aș putea fi o influență pozitivă în viața lui.

Cu toate acestea, entuziasmul meu a fost de scurtă durată. La câteva zile după cererea inițială, Andreea m-a sunat să discutăm despre botezul care urma să aibă loc. A menționat că este obișnuit ca nașii să ofere un cadou semnificativ copilului. Am fost de acord, gândindu-mă că se referă la ceva semnificativ, cum ar fi o bijuterie sau un bon de economii. Dar apoi a specificat că se aștepta la un cadou în bani de cel puțin 5.000 de lei.

Am fost luată prin surprindere. Deși înțeleg că darurile fac parte din tradiție, suma pe care o cerea părea excesivă. Am încercat să-i explic că nu-mi pot permite o sumă atât de mare de bani, mai ales pe termen scurt. Am oferit să contribui cu cât pot și am sugerat alte cadouri semnificative, dar Andreea a fost categorică.

A argumentat că banii ar ajuta la constituirea unui fond pentru facultatea fiului ei și că era o investiție în viitorul lui. Deși i-am apreciat intențiile, nu am putut scăpa de sentimentul că era mai mult vorba despre bani decât despre rolul de nașă. Conversația s-a încheiat într-o notă tensionată, Andreea spunând că trebuie să se mai gândească.

O săptămână mai târziu, Andreea m-a sunat din nou. De data aceasta, tonul ei era rece și distant. M-a informat că a găsit pe altcineva care să fie nașa fiului ei—cineva care putea să-i îndeplinească așteptările financiare. Am fost devastată. Părea că anii noștri de prietenie nu însemnau nimic comparativ cu banii pe care îi dorea.

Am încercat să raționez cu ea, explicând că a fi nașă înseamnă mai mult decât contribuții financiare. Este vorba despre a fi acolo pentru copil, oferind îndrumare, dragoste și suport pe parcursul vieții sale. Dar Andreea nu a cedat. A spus că are nevoie de cineva care să poată oferi atât suport emoțional cât și financiar, și cum eu nu puteam face ambele, nu avea de ales decât să aleagă pe altcineva.

Botezul a avut loc și eu nu am fost invitată. Prietenia noastră nu a mai fost la fel de atunci. Ne mai vedem ocazional la întâlnirile cu prietenii comuni, dar există o tensiune nespusă între noi. Este ca și cum amândouă pretindem că totul este bine când, în adâncul sufletului nostru, știm că nu este.

Această experiență m-a lăsat să mă întreb ce înseamnă cu adevărat prietenia. Era legătura noastră atât de fragilă încât putea fi ruptă din cauza banilor? Sau această situație a dezvăluit ceva despre Andreea pe care nu l-am observat niciodată înainte? Oricum ar fi, este o realizare dureroasă.

Am învățat că uneori oamenii au așteptări și valori diferite, chiar și cei pe care îi considerăm prieteni apropiați. Este important să comunicăm deschis și sincer despre aceste diferențe, dar este la fel de crucial să ne menținem principiile. Deși sunt întristată de cum s-au desfășurat lucrurile, nu regret decizia mea. A fi nașă ar trebui să fie despre dragoste și suport, nu despre tranzacții financiare.