Umbra soacrei: Cum am ajuns să-mi pierd căsnicia după 15 ani

— Nu mai pot, Simona! Nu mai pot să trăiesc așa! vocea lui Radu răsuna în bucătăria noastră mică, printre farfuriile nespălate și mirosul de cafea rece. Era a treia oară săptămâna asta când ridica tonul. M-am uitat la el, cu ochii umezi, încercând să-mi adun gândurile. Cum ajunsesem aici? Acum 15 ani, când ne-am căsătorit, eram convinși că nimic nu ne poate despărți. Dar între noi s-a strecurat, încet și sigur, o umbră: mama lui, doamna Mariana.

Îmi amintesc prima dată când am simțit că nu sunt binevenită în familia lor. Eram la masa de Crăciun, iar Mariana a spus cu voce tare: „Sper că ai făcut sarmalele cum trebuie, Simona. La noi în familie nu se acceptă jumătăți de măsură.” Am zâmbit forțat, dar în sufletul meu s-a născut o rană. De atunci, fiecare gest al meu era analizat, fiecare decizie criticată. Radu încerca să mă liniștească: „Las-o, așa e ea, nu te supăra.” Dar cu timpul, vorbele ei au început să mă urmărească peste tot.

După nașterea fiului nostru, Vlad, lucrurile s-au agravat. Mariana venea zilnic la noi acasă, sub pretextul că vrea să mă ajute. În realitate, îmi critica fiecare mișcare: „Nu-l ține așa pe copil, îl răsfeți!”, „Nu vezi că nu mănâncă destul? Nu știi să gătești!” Într-o zi, am auzit-o spunându-i lui Radu în șoaptă: „Simona nu e femeie de casă. Poate ar trebui să te gândești dacă ai făcut alegerea potrivită.”

Am încercat să vorbesc cu Radu despre asta. „Te rog, spune-i să nu mai vină atât de des. Mă simt ca o străină în propria casă.” El a oftat și a dat din umeri: „E mama, ce vrei să fac? Nu pot să-i interzic să-și vadă nepotul.” Am simțit cum zidurile casei noastre se strâng în jurul meu.

Anii au trecut și Mariana a devenit tot mai prezentă. Orice problemă aveam cu Radu, ea era acolo să toarne gaz pe foc. „Radu, tu muncești prea mult pentru familia asta și nu ești apreciat!”, „Simona nu te respectă!” Într-o seară, după o ceartă aprinsă, Radu a plecat la mama lui și nu s-a mai întors două zile. Când s-a întors, era rece și distant.

— Ce s-a întâmplat cu noi? l-am întrebat într-o noapte, cu voce tremurată.
— Nu știu… Poate că mama are dreptate. Poate că nu suntem făcuți unul pentru altul.

M-am prăbușit pe podea și am plâns până dimineața. Nu-mi venea să cred că omul pe care îl iubeam putea gândi așa despre mine. Am început să mă îndoiesc de mine însămi: poate chiar nu sunt suficient de bună? Poate chiar nu merit familia asta?

Într-o zi, Mariana a venit la mine când eram singură acasă. S-a așezat la masă și m-a privit fix:
— Simona, eu vreau ce e mai bine pentru fiul meu. Tu nu ești potrivită pentru el. Nu vreau să-l văd nefericit din cauza ta.
Am simțit cum mi se taie respirația.
— Dar Vlad? Am întrebat cu voce stinsă. Nu contează că e copilul nostru?
— Vlad va fi bine cu Radu. Tu… tu ar trebui să-ți vezi de viața ta.

Am rămas împietrită. În acea clipă am știut că nu mai pot lupta singură împotriva lor. Am început să mă izolez de prieteni, de familie, de tot ce mă făcea fericită odinioară. Radu era tot mai absent; serile le petrecea la birou sau la mama lui.

Într-o seară, Vlad a venit la mine și m-a întrebat:
— Mama, tu și tata o să vă certați mereu?
Atunci am realizat cât de mult îl afectează tot ce se întâmplă între noi. Am încercat să-i explic că uneori adulții au probleme, dar el m-a privit cu ochii mari și triști.

După încă un an de certuri și tăceri apăsătoare, Radu mi-a spus:
— Simona, cred că ar fi mai bine să ne despărțim. Mama are dreptate: nu suntem fericiți.
Nu am mai avut putere să protestez. Am semnat actele de divorț ca un robot. Vlad a rămas cu mine, dar relația cu Radu s-a răcit complet.

Acum stau singură în apartamentul nostru mic și mă întreb: cât din vina mea e aici? Dacă aș fi fost mai puternică? Dacă aș fi reușit să-l fac pe Radu să mă asculte?

Uneori mă gândesc la Mariana și la cât de mult rău poate face cineva care crede că știe ce e mai bine pentru ceilalți. Oare câte familii sunt distruse din cauza unor astfel de oameni? Și dacă ai fi fost în locul meu… ai fi luptat mai mult sau ai fi renunțat mai devreme?