„Borșul mamei bate al tău, ar trebui să-i ceri rețeta,” i-a spus femeii cu inima frântă

Livia stătea de ceva timp în coada care se mișca încet la Serviciul de Înmatriculări Auto, simțind că timpul trece parcă etern. Mirosul steril de detergent industrial combinat cu aroma de cafea veche nu făcea nimic pentru a-i îmbunătăți starea de spirit. Aruncă o privire la ceasul ei, oftând adânc, deoarece doar câteva minute trecuseră de când verificase ultima dată. Lumina fluorescentă de deasupra pâlpâia enervant.

Lângă ea, un cuplu tânăr era angajat într-o discuție aprinsă. Livia încerca să se concentreze pe formularele pe care trebuia să le completeze, dar vocile lor erau prea puternice, prea pline de emoție pentru a le ignora.

„Îți spun eu, Andreea, borșul mamei mele este mult mai bun decât cel pe care l-ai făcut tu aseară. Ar trebui să o suni și să-i ceri rețeta,” a spus bărbatul, pe care Livia presupunea că îl cheamă Sorin, într-un ton frustrat.

Andreea părea vizibil supărată, ochii ei ușor înroșiți, probabil de la lacrimile anterioare. „Am făcut tot ce am putut, Sorin. Am urmat rețeta pe care mi-a dat-o bunica ta. Mi s-a părut că a ieșit bine,” a răspuns ea, vocea ei tremurând.

Sorin a clătinat din cap, expresia lui fiind un amestec de enervare și neîncredere. „Bine? A fost fad, Andreea. Mama mea te-ar putea învăța una-alta despre gătit. Sincer, nu înțeleg de ce nu vrei să o întrebi.”

Livia simțea tensiunea dintre ei, aproape la fel de palpabilă ca scaunele de plastic inconfortabile pe care erau forțați să stea. Voia să-i spună lui Sorin să fie mai amabil, să vadă efortul pe care Andreea l-a depus pentru a-i pregăti o masă, dar a rămas tăcută, un ascultător neintenționat.

Fața Andreei s-a lăsat și mai mult, și s-a întors de la Sorin, privind fix în același perete gri pe care Livia îl studiase mai devreme. „Poate că pur și simplu nu sunt făcută pentru asta,” a murmurat ea pentru sine, dar suficient de tare pentru ca Livia să audă.

Conversația a fost întreruptă când numărul lor a fost în sfârșit strigat. S-au îndreptat spre ghișeu, lăsând-o pe Livia singură cu gândurile ei. A simțit o undă de simpatie pentru Andreea. Nu era doar despre supă; era despre încercarea de a mulțumi pe cineva care părea imposibil de mulțumit.

Pe măsură ce minutele treceau, și numărul Liviei a fost strigat. A gestionat actele mecanic, mintea încă pe cuplu. Când a ieșit de la Serviciul de Înmatriculări Auto, i-a văzut în parcarea auto. Andreea stătea pe bordură, cu capul în mâini, în timp ce Sorin stătea la câțiva metri distanță, vorbind animat la telefon.

Livia a trecut pe lângă ei, cu inima grea. Voia să creadă că își vor rezolva disputa, că Andreea va găsi curajul să se apere, sau că Sorin își va da seama de insensibilitatea lui. Dar pe măsură ce pleca, avea un sentiment apăsător că lucrurile vor deveni doar mai rele. În oglinda retrovizoare, a văzut-o pe Andreea ridicându-se și mergând în direcția opusă, singură.

Povestea Andreei și a lui Sorin a rămas cu Livia pentru restul zilei, un memento sumbru despre cât de dure pot fi cuvintele și cât de adânc pot tăia, indiferent cât de bine intenționată era rețeta.