„Acasă, Soțul Meu Este Pretențios. La Mama Lui, Mănâncă Orice”

Madeline oftă în timp ce aranja masa pentru cină. Petrecuse întreaga după-amiază pregătind mâncarea preferată a lui Robert: somon la grătar cu legume coapte și o salată de quinoa. Știa cât de pretențios era el cu mâncarea și voia ca totul să fie perfect. Dar în adâncul sufletului, simțea o resentiment crescând.

Robert intră în bucătărie, mirosind aerul. „Ce avem la cină?” întrebă el, tonul său deja plin de scepticism.

„Somon la grătar, preferatul tău,” răspunse Madeline, încercând să pară veselă.

El inspectă mâncarea cu un ochi critic. „Somonul pare puțin prea gătit,” murmură el. „Și de ce este quinoa? Știi că prefer orez.”

Inima lui Madeline se prăbuși. Încercase atât de mult, dar nu era niciodată suficient. „M-am gândit că poate ai vrea să încerci ceva diferit,” spuse ea încet.

Robert nu răspunse. Se așeză și începu să mănânce, dar nemulțumirea sa era evidentă în fiecare mușcătură. Madeline îl privi, simțind un amestec de frustrare și tristețe. De ce era atât de greu să-l mulțumească?

A doua zi, au vizitat-o pe mama lui Robert, Eliana, pentru cina de duminică. De îndată ce au intrat, mirosul de mâncare gătită acasă umplu aerul. Eliana i-a întâmpinat cu un zâmbet cald și i-a condus în sufragerie, unde îi aștepta un ospăț.

Erau piure de cartofi, pui prăjit, caserolă de fasole verde și o varietate de plăcinte pentru desert. Ochii lui Robert se luminau și își umplu farfuria cu nerăbdare. Madeline privi neîncrezătoare cum el devora totul din farfurie, chiar cerând porții suplimentare.

„Mamă, asta e minunat!” exclamă Robert cu gura plină de mâncare. „Întotdeauna știi cum să faci cele mai bune mese.”

Eliana zâmbi mândră. „Mă bucur că îți place, dragule. Mai este destul dacă mai ești flămând.”

Madeline simți un val de gelozie. De ce nu putea Robert să aprecieze gătitul ei așa cum o făcea cu cel al mamei sale? Încercase atât de mult să-l facă fericit, dar părea că nimic din ceea ce făcea nu era suficient.

Pe drumul spre casă, Robert era într-o dispoziție bună. „Gătitul mamei este cel mai bun,” spuse el, bătându-și burta. „Ar trebui să iei niște lecții de la ea.”

Madeline strânse volanul, articulațiile devenind albe. „Încerc să fac tot ce pot, Robert,” spuse ea printre dinți strânși. „Dar pare că nimic din ceea ce fac nu este suficient pentru tine.”

Robert o privi surprins de tonul ei. „Ce te-a apucat?” întrebă el. „Doar făceam o sugestie.”

Madeline nu răspunse. Simți un nod formându-se în gât și se luptă să nu plângă. Ajunsese la punctul de rupere. Criticile constante, lipsa de apreciere—era prea mult.

În acea noapte, în timp ce stăteau în pat, Madeline nu putea dormi. Privea tavanul, mintea ei alergând. Îl iubea pe Robert, dar nu putea continua să trăiască așa. Ceva trebuia să se schimbe.

A doua dimineață, luă o decizie. Își împachetă o geantă și lăsă un bilet pe masa din bucătărie. „Am nevoie de timp să mă gândesc,” scria pe bilet. „Voi sta la Hailey pentru o vreme.”

Când Robert găsi biletul, rămase uimit. Nu realizase cât de mult îi afectase comportamentul pe Madeline. Încercă să o sune, dar ea nu răspunse. Simți un val de vinovăție, dar era prea târziu. Madeline plecase și el trebuia să facă față consecințelor acțiunilor sale.

Pe măsură ce zilele se transformau în săptămâni, Robert începu să înțeleagă adâncimea greșelilor sale. Îi lipsea prezența lui Madeline, râsul ei, căldura ei. Realizase că o luase de-a gata și acum plătea prețul.

Madeline, între timp, găsi alinare în timpul petrecut departe. Se reconectase cu prieteni vechi, își urmărea hobby-urile și începu să se redescopere pe sine însăși. Nu era sigură ce îi rezervă viitorul, dar știa un lucru: merita să fie tratată cu respect și apreciere.

În final, povestea lui Robert și Madeline nu avu un final fericit. Au mers pe drumuri separate, fiecare învățând lecții valoroase despre dragoste, respect și importanța recunoștinței. A fost o călătorie dureroasă, dar una care i-a condus în cele din urmă la o mai bună înțelegere a lor înșiși și a celuilalt.