„Care este valoarea ta?” – O parabolă modernă

Stefan a fost întotdeauna un căutător. De când era mic, avea o curiozitate nesățioasă despre lume și locul său în ea. Pe măsură ce a crescut, această curiozitate s-a transformat într-o căutare a sensului și scopului. A căutat răspunsuri în cărți, în sfaturile prietenilor săi precum Ion și Zaharia, și în momentele de reflecție alături de sora sa, Horia. Totuși, răspunsurile păreau la fel de greu de găsit ca întotdeauna.

Într-o zi, în timp ce se plimba prin oraș, Stefan a dat peste un magazin mic și neînsemnat, ascuns între fațadele mai impunătoare ale altor magazine. Semnul de deasupra ușii scria „Antichitățile lui Avram”, și ceva despre simplitatea locului l-a atras pe Stefan înăuntru.

Magazinul era slab luminat, plin de obiecte dintr-o epocă apusă. Fiecare articol părea să șoptească povești despre trecut, despre dragoste, pierdere și trecerea timpului. În spatele magazinului, stând în spatele unui birou încărcat, era o femeie în vârstă. Ochii ei străluceau cu o înțelepciune cunoscătoare pe măsură ce îl privea pe Stefan. Numele ei era Avram.

Stefan s-a trezit vorbindu-i lui Avram despre căutarea sa de sens și despre frustrarea sa față de căutarea aparent fără rost. Avram l-a ascultat în liniște, dând din cap pe măsură ce Stefan vorbea. Când a terminat, ea s-a ridicat și s-a îndreptat către un dulap mic, încuiat. A scos un oglindă veche și prăfuită și i-a înmânat-o lui Stefan.

„Această oglindă,” a început Avram, „a fost în familia mea de generații. Are o putere unică. Nu îți arată reflexia, ci valoarea ta.”

Stefan, sceptic dar intrigat, s-a uitat în oglindă. În locul reflexiei sale, a văzut flash-uri din viața sa – momente de bunătate, de râs și de dragoste. Dar pe măsură ce imaginile continuau, ele s-au schimbat. A văzut momente de egoism, de furie și de rănire. Oglinda nu s-a ferit sau judecat; pur și simplu a arătat adevărul.

Avram a vorbit din nou, „Valoarea ta nu poate fi măsurată în binele pe care îl faci, așteptându-te la nimic în schimb, nici nu poate fi diminuată de greșelile tale. Este constantă, intrinsecă și inestimabilă.”

Stefan a părăsit magazinul cu oglinda, cu inima grea și cu mintea plină de gânduri. Și-a dat seama că căutarea sa de sens fusese greșită. Nu era vorba despre găsirea unui scop grandios sau despre realizarea unor lucruri mari. Era despre a trăi, cu adevărat, în fiecare moment, și despre recunoașterea valorii în sine și în cei din jurul său.

Dar realizarea singură nu a fost suficientă. Stefan a luptat să aplice această nouă înțelegere în viața sa. Relațiile sale, în special cu Rubi, o prietenă pe care o cunoștea din copilărie, au început să sufere. S-a găsit prins între persoana pe care voia să fie și persoana care era. Oglinda, odată o sursă de fascinație, a devenit un memento al eșecurilor sale.

În cele din urmă, căutarea lui Stefan pentru sens l-a condus la un loc de izolare. Învățase valoarea vieții și a stimei de sine, dar cunoașterea a venit prea târziu. Incapacitatea sa de a reconcilia trecutul cu prezentul l-a lăsat înstrăinat de cei pe care îi iubea cel mai mult. Oglinda, care promisese atât de mult, a rămas uitată, adunând praf pe un raft.

Povestea lui Stefan servește ca o parabolă modernă, o poveste de avertizare despre importanța înțelegerii propriei valori, dar și despre necesitatea critică de a acționa pe baza acestei înțelegeri înainte de a fi prea târziu.