„De două ori pe an îi trimit nepotului meu bani”: Dar de la el, niciun apel, nicio scrisoare, niciun mesaj

În fiecare mai și decembrie, ca un ceasornic, Elena, o profesoară pensionată dintr-un oraș mic din România, trimite cadourile semestriale nepoților săi. Este o tradiție pe care a început-o când fiecare dintre ei a intrat la facultate, sperând să le ușureze puțin povara. Pentru nepoatele sale, Natalia și Grațiela, care studiază în București și respectiv Cluj, aceste cecuri sunt un motiv de apeluri telefonice pline de noutăți și recunoștință. Cu toate acestea, nepotul ei cel mare, Cătălin, care studiază la o universitate din Iași, nu a răspuns niciodată.

Elena își amintește de Cătălin ca fiind un băiat inteligent și implicat, care iubea să discute despre totul, de la fotbal la cărți. Au petrecut multe veri minunate împreună, explorând parcurile locale și citind povești. Pe măsură ce a crescut, însă, vizitele au devenit mai rare, iar conversațiile lor s-au redus la tăceri stânjenitoare în timpul întâlnirilor de familie. Facultatea părea să-l îndepărteze și mai mult, nu doar în kilometri.

În acea dimineață de decembrie, Elena stătea la biroul ei vechi de lemn, lumina dimineții aruncând umbre lungi pe podea. A scris trei cecuri, așa cum făcuse în ultimii patru ani. Pe măsură ce sigila plicul lui Cătălin, nu a putut să nu simtă o undă de speranță că poate de data aceasta va fi diferit. Poate de data aceasta el va suna.

Zilele s-au transformat în săptămâni, și în timp ce Natalia și Grațiela au sunat amândouă în câteva ore de la primirea cadourilor, tăcerea lui Cătălin era covârșitoare. Natalia și-a folosit banii pentru a cumpăra cărți pentru semestrul următor, iar Grațiela a investit în materiale de artă pentru cursurile ei. Amândouă au exprimat cum aceste cadouri le-au ajutat să-și urmeze pasiunile. Elena era mulțumită, dar nu putea ascunde dezamăgirea de a nu auzi nimic de la Cătălin.

La sfârșitul lunii ianuarie, lipsa de răspuns din partea lui Cătălin a apăsat greu pe inima Elenei. A decis să-l contacteze pe fiul ei, Bogdan, tatăl lui Cătălin, pentru a-și exprima îngrijorările. Vocea lui Bogdan, de obicei veselă, avea un ton de resemnare pe măsură ce explica că Cătălin se lupta cu studiile și viața socială, simțindu-se copleșit și deconectat.

„Cred că este pur și simplu prins în propria lui lume acum, mamă. Știu că apreciază tot ce faci; doar că nu o arată așa cum ar trebui,” a spus Bogdan, încercând să o consoleze.

Elena a încercat să înțeleagă, amintindu-și de propriile ei zile dificile la facultate. Totuși, ceva părea diferit. Nu era doar absența recunoștinței; era ca și cum nu și-ar mai cunoaște nepotul.

Odată cu sosirea primăverii, Elena a luat o decizie. Cu inima grea, a hotărât că cecurile pentru Cătălin vor înceta. Nu lipsa mulțumirii o rănea; era tăcerea dureroasă, vidul în care spera odinioară să afle despre viața lui, visurile lui, provocările lui. Va continua să le susțină pe Natalia și Grațiela, dar a simțit că era timpul să se retragă din relația cu Cătălin până când el va lua legătura.

Povestea Elenei și a lui Cătălin este un memento emoționant despre cum complexitățile relațiilor și provocările maturizării pot duce la distanțe care nu sunt doar fizice, ci și emoționale. Uneori, în ciuda celor mai bune intenții și a celei mai profunde iubiri, conexiunile se destramă, lăsând în urmă doar tăcere.