„Nu sunt nici bonă, nici menajeră”: I-am spus fiicei mele că nu pot să îmi petrec tot timpul cu nepotul meu pentru că am și eu planurile mele

Când Ioana a anunțat că este însărcinată, am fost foarte fericită. Mi-am imaginat că voi fi bunica grijulie, răsfățându-l pe nepotul meu, Gabriel, cu dragoste și poate câte un fursec din când în când. Ce nu am anticipat a fost să devin o bonă la cerere, așa cum părea să se aștepte Ioana și soțul ei, Andrei, imediat ce s-a născut Gabriel.

La început, am fost mai mult decât bucuroasă să ajut. Mi-am amintit de nopțile nedormite și scutecele nesfârșite de când o aveam pe Ioana, și am vrut să-i ușurez sarcina. În primele câteva luni, am fost la casa lor mai des decât la a mea, legănându-l pe Gabriel să doarmă și împăturind hăinuțe mici. Era obositor, dar văzând-o pe Ioana cum recuperează somnul sau pur și simplu având un moment pentru ea însăși, merita efortul.

Cu toate acestea, pe măsură ce lunile s-au transformat într-un an, rolul meu părea să se fi schimbat de la bunica ajutătoare la îngrijitorul implicit. Ioana și Andrei au început să presupună că voi fi disponibilă la orice oră. Au început să-și planifice seri în oraș și escapade de weekend fără să mă întrebe dacă sunt liberă, presupunând pur și simplu că voi fi acolo să am grijă de Gabriel.

Într-o zi, mi-au spus că și-au rezervat o vacanță de o săptămână în Grecia și că va trebui să am grijă de Gabriel. Nu m-au întrebat; mi-au spus. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că lucrurile au mers prea departe. Îl iubesc pe Gabriel din toată inima, dar nu sunt doar o bonă sau o menajeră; am și eu propria mea viață și planuri.

Am decis că era timpul să stabilesc niște limite. Am stat de vorbă cu Ioana și i-am explicat că, deși îmi place să fiu bunica, trebuie să-mi prioritizez și timpul meu. I-am spus că mă simțeam luată de-a gata și că nu era corect să presupună că voi fi mereu disponibilă să stau cu Gabriel.

Ioana a fost surprinsă. Nu și-a dat seama cât de mult se baza pe mine sau cum presupunerile ei m-ar putea face să mă simt. Și-a cerut scuze și a promis să fie mai considerată, dar conversația a lăsat o tensiune în relația noastră. A început să mă sune mai rar și, când vorbeam, conversațiile noastre erau stângace și încordate.

A venit a doua aniversare a lui Gabriel, și nu am fost invitată la micul eveniment familial pe care l-au organizat. A durut mai mult decât mă așteptam. Mi-am dat seama atunci că stabilirea limitelor fusese necesară, dar că îmi schimbase relația cu fiica și nepotul meu în moduri pe care nu le anticipasem.

Acum, îl văd pe Gabriel doar în vizite programate. Ioana și cu mine suntem politicoase, dar căldura pe care o împărtășeam odată pare să se fi răcit. Îmi lipsesc vremurile de altădată, dar știu și că am luat decizia corectă pentru bunăstarea mea. Este o realizare amară, recunoscând că uneori să faci ce este corect pentru tine poate duce la pierderi neașteptate.