Responsabilități Neplanificate: Soacra Mea a Presupus că Sunt o Bonă Gratuită

Când am aflat că sunt însărcinată, eu și logodnicul meu, Andrei, am decis să ne căsătorim rapid. Ne întâlneam de un an și, deși vorbisem despre căsătorie, nu plănuisem să se întâmple atât de curând. Dar viața are un mod de a ne surprinde, și la patru luni de sarcină, am decis să oficializăm relația.

Nunta noastră a fost o ceremonie mică și intimă. Am invitat familia apropiată și prietenii, și a fost prima dată când am întâlnit-o pe mama lui Andrei, Elena. Părea destul de plăcută la nuntă, felicitându-ne și exprimându-și entuziasmul de a deveni bunică. Puțin știam eu că această întâlnire inițială va pregăti terenul pentru o serie de responsabilități neplanificate care vor tensiona relația noastră.

După nuntă, eu și Andrei ne-am mutat într-un apartament mic în oraș. Amândoi lucram cu normă întreagă, încercând să economisim pentru copil. Elena locuia la aproximativ o oră distanță, în suburbii, și nu o vedeam des. Totuși, suna frecvent, oferind sfaturi și întrebând despre sarcină.

Când s-a născut fiica noastră, Maria, vizitele Elenei au devenit mai frecvente. La început, am apreciat ajutorul ei. Aducea mâncare, ajuta cu rufele și se oferea să o supravegheze pe Maria ca să mă pot odihni. Dar pe măsură ce timpul trecea, vizitele ei au devenit mai intruzive.

Într-o zi, când Maria avea aproximativ șase luni, Elena a apărut neanunțată cu bagajele făcute. A anunțat că se mută la noi pentru a „ajuta”. Eu și Andrei am fost luați prin surprindere. Apartamentul nostru era mic și nu discutasem despre a avea pe cineva să locuiască cu noi. Dar Elena a insistat că este pentru binele nostru, iar Andrei nu voia să-și supere mama.

La început, prezența Elenei a fost oarecum utilă. O supraveghea pe Maria în timp ce eu lucram de acasă și Andrei mergea la serviciu. Dar curând a devenit clar că Elena avea propria ei agendă. A început să ia decizii despre îngrijirea Mariei fără să mă consulte. Îi dădea mâncăruri pe care nu le aprobasem, îi schimba programul și chiar o scotea afară fără să-mi spună.

Am încercat să vorbesc cu Andrei despre asta, dar el mi-a ignorat îngrijorările. Spunea că mama lui doar încearcă să ajute și că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru sprijinul suplimentar. Dar nu se simțea ca sprijin; se simțea ca un control.

Într-o seară, după o zi deosebit de stresantă la muncă, am venit acasă și am găsit livingul nostru complet rearanjat de Elena. Spunea că era pentru a face mai mult spațiu pentru Maria să se joace, dar pentru mine a fost o invazie a spațiului meu personal. Am confruntat-o despre asta și ea a devenit defensivă, spunând că doar încearcă să ajute.

Ultima picătură a fost când Elena a început să-și invite prietenii fără să ne întrebe. Apartamentul nostru mic părea și mai mic cu străini venind și plecând. Mă simțeam ca un oaspete în propria mea casă.

În cele din urmă, m-am așezat cu Andrei și i-am spus cum mă simt. M-a ascultat dar părea împărțit între loialitatea față de mama lui și angajamentul față de mine. Ne certam mai des și relația noastră devenea tensionată.

Într-o zi, după o altă ceartă aprinsă cu Elena despre îngrijirea Mariei, mi-am făcut bagajele și am plecat cu Maria la părinții mei pentru o vreme. Aveam nevoie de spațiu pentru a gândi și a decide ce să fac mai departe.

Andrei mă suna în fiecare zi, cerându-și scuze și rugându-mă să mă întorc. Promitea că va vorbi cu mama lui și va stabili limite. Dar când m-am întors după o săptămână, nimic nu se schimbase. Elena era încă acolo, încă luând decizii fără să mă consulte.

Atunci am realizat că asta nu va funcționa. Nu puteam trăi într-o situație în care rolul meu de mamă era constant subminat. Eu și Andrei am decis să ne separăm temporar în timp ce încercam să găsim o soluție.

Au trecut șase luni de atunci și, deși eu și Andrei lucrăm la relația noastră, prezența Elenei este încă un punct de conflict. Am învățat că uneori stabilirea limitelor înseamnă să iei decizii dificile pentru binele tău.