„Ginerele Mi-a Luat Nepoata Iubită și a Spus că o Hrănesc Greșit: Nu Am Lăsat Destui Bani pentru Mâncare Sănătoasă?”

Bunica Maria a fost întotdeauna stâlpul familiei sale. Trăind într-un mic oraș din România rurală, a crescut trei copii singură după ce soțul ei a murit. Viața ei a fost o mărturie a rezistenței și muncii grele. Era obișnuită cu ritmul lent al vieții, diminețile devreme și zilele lungi petrecute îngrijind grădina și animalele. Mâinile ei erau bătătorite de ani de muncă, dar inima ei era tandră, mai ales când venea vorba de nepoții ei.

Fiica Mariei, Adriana, s-a mutat la oraș după ce s-a căsătorit cu Andrei. Aveau o fiică frumoasă pe nume Ioana, care era lumina ochilor Mariei. În fiecare vară, Ioana venea să stea cu Maria, și acelea erau cele mai fericite momente pentru amândouă. Maria îi învăța pe Ioana cum să coacă plăcinte, să îngrijească grădina și chiar cum să aibă grijă de găini. Era o viață simplă, dar plină de dragoste și căldură.

Într-o vară, lucrurile au luat o întorsătură neplăcută. Andrei fusese întotdeauna puțin critic față de obiceiurile Mariei, dar nu intervenise prea mult. Totuși, de data aceasta era diferit. A sosit pe neașteptate într-o după-amiază, cu o expresie gravă pe față.

„Maria,” a început el, „trebuie să vorbim despre dieta Ioanei.”

Maria a fost luată prin surprindere. „Ce vrei să spui? E sănătoasă și fericită.”

Andrei a clătinat din cap. „Nu primește nutriția corectă aici. Adriana și cu mine am observat că a început să ia în greutate și credem că este din cauza modului în care o hrănești.”

Maria a simțit o durere în suflet. Întotdeauna se mândrise cu faptul că oferea mese sănătoase, gătite acasă. „Nu înțeleg. Gătesc totul de la zero.”

Andrei a oftat. „Nu este vorba doar despre gătitul de la zero. Este vorba despre echilibru și nutriție. Vrem să mănânce mai multe fructe și legume, mai puțin zahăr și grăsimi.”

Ochii Mariei s-au umplut de lacrimi. „Îi dau fructe și legume. Și îi plac plăcintele mele.”

Expresia lui Andrei s-a înmuiat ușor, dar a rămas ferm. „Apreciem tot ce faci pentru ea, dar credem că este mai bine să vină acum cu noi.”

Maria a simțit cum i se rupe inima în timp ce îl privea pe Andrei împachetând lucrurile Ioanei. Ioana s-a agățat de ea, cu lacrimi curgându-i pe față. „Nu vreau să plec, bunico!”

Maria a îmbrățișat-o strâns. „Știu, draga mea. Știu.”

Pe măsură ce plecau cu mașina, Maria stătea pe verandă, simțind un gol pe care nu-l mai simțise de când murise soțul ei. Se întreba dacă cumva o dezamăgise pe Ioana. Nu lăsase destui bani pentru mâncare mai sănătoasă? Fusese prea fixată în obiceiurile ei?

Zilele care au urmat au fost lungi și singuratice. Maria încerca să se țină ocupată cu treburile gospodărești, dar totul îi amintea de Ioana. Grădina părea ternă fără râsul ei, bucătăria prea liniștită fără vorbirea ei.

Adriana suna ocazional, dar conversațiile erau tensionate. Maria putea auzi tensiunea în vocea fiicei sale, acuzațiile nespuse.

Lunile au trecut și Maria primea tot mai puține vești despre Ioana. Când Crăciunul a venit și a trecut fără o vizită sau măcar un telefon, Maria știa că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.

Își petrecea zilele în singurătate, îngrijind grădina și având grijă de găini. Bucuria care odată umplea casa ei dispăruse, înlocuită de o tristețe persistentă.

Maria nu a încetat niciodată să o iubească pe Ioana, dar a realizat că uneori dragostea nu este suficientă. Uneori, în ciuda celor mai bune eforturi ale tale, pierzi pe cei dragi.