„Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie când fiul nostru avea doi ani: Acum, după 15 ani, eu sunt cea vinovată”

Ana stătea față în față cu cea mai bună prietenă a ei, Maria, în cafeneaua lor preferată. Aroma cafelei proaspăt preparate umplea aerul, dar Ana abia dacă o putea savura. Ochii îi erau roșii și umflați de la plâns, iar mâinile îi tremurau în timp ce ținea ceașca.

„Nu m-am gândit niciodată că se va ajunge aici,” a început Ana, cu vocea tremurând. „Am făcut totul pentru el, Maria. Totul.”

Maria i-a strâns mâna Anei. „Știu că ai făcut. Spune-mi ce s-a întâmplat.”

Ana a tras adânc aer în piept și a început să-și povestească istoria. Acum cincisprezece ani, soțul ei, Mihai, o părăsise pentru o altă femeie când fiul lor, Andrei, avea doar doi ani. Fusese o lovitură devastatoare, dar Ana a reușit să se adune și să meargă mai departe. A muncit neobosit pentru a-i oferi lui Andrei tot ce avea nevoie, acceptând două locuri de muncă și economisind fiecare bănuț.

„Am vrut ca Andrei să aibă tot ce îi trebuie,” a spus Ana. „Nu am vrut să simtă că îi lipsește ceva pentru că tatăl lui nu era prin preajmă.”

De ani de zile, Ana a jonglat cu responsabilitățile de mamă singură și programul ei de muncă solicitant. Și-a sacrificat propriile nevoi și dorințe pentru a se asigura că Andrei avea o copilărie stabilă și fericită. A plătit pentru activitățile lui extracurriculare, excursiile școlare și chiar pentru taxele universitare.

Dar acum, la cincizeci și doi de ani, Ana se găsea într-o situație pe care nu și-ar fi putut-o imagina niciodată. Andrei tocmai absolvise facultatea și își începuse primul loc de muncă. Se mutase din casă și trăia pe cont propriu. Ana sperase că acesta va fi un moment în care să se reconecteze și să se bucure de noua lor libertate.

În schimb, Andrei devenise distant și resentimentar. Rareori suna sau vizita, iar când o făcea, conversațiile lor erau tensionate și stânjenitoare. Ana nu putea înțelege ce mersese prost.

Apoi, într-o zi, Andrei a confruntat-o cu o acuzație care a lăsat-o fără cuvinte.

„A spus că i-am furat,” a spus Ana, cu vocea tremurând. „A spus că toți banii pe care i-am economisit pentru el de-a lungul anilor îi aparțineau de drept lui și că nu aveam niciun drept să-i folosesc pentru altceva.”

Ana era uluită. Întotdeauna fusese transparentă cu Andrei despre situația lor financiară. Îi arătase contul de economii pe care îl deschisese pentru el și îi explicase cum folosea banii pentru a-i plăti educația și alte cheltuieli.

„Am crezut că înțelege,” a spus Ana. „Am crezut că apreciază tot ce am făcut pentru el.”

Dar Andrei vedea lucrurile diferit. Credea că Ana gestionase greșit banii și îi folosise în beneficiul ei propriu. O acuza de egoism și înșelătorie.

„A fost ca un cuțit în inimă,” a spus Ana. „Nu-mi venea să cred ce auzeam.”

Situația s-a înrăutățit de acolo. Andrei a început să răspândească zvonuri despre Ana în familie și printre prieteni, pictând-o ca pe o persoană manipulatoare și lacomă. Chiar amenințase cu acțiuni legale pentru a recupera ceea ce credea că îi aparține de drept.

„Simt că am pierdut totul,” a spus Ana, cu lacrimi curgându-i pe față. „Nu doar banii, ci și relația cu fiul meu. Nu știu cum să repar asta.”

Maria a îmbrățișat-o strâns pe Ana, oferindu-i puținul confort pe care îl putea oferi. „Nu ești singură,” a spus ea încet. „Vom găsi o soluție împreună.”

Dar în adâncul sufletului ei, Ana știa că unele răni poate nu se vor vindeca niciodată. Trădarea pe care o simțea din partea propriului ei fiu era o durere pe care nici timpul, nici eforturile nu o puteau șterge.