„Trebuie să-mi semnezi totul! De ce ai crezut-o? Încearcă să te înșele!”: a strigat Laurențiu

Iarna se instalase, acoperind micul oraș cu un strat gros de zăpadă. Aerul rece al serii târzii pătrundea prin crăpăturile casei vechi. Magdalena tocmai o pusese pe fiica ei, Ilinca, la culcare. Fetița adormise în sfârșit după o zi lungă de joacă în zăpadă. Magdalena ieși tiptil din camera Ilincăi și se îndreptă spre bucătărie pentru a-și face un ceai.

Casa era acum ciudat de liniștită, un contrast puternic față de agitația care o caracteriza odinioară. Cu doar câteva luni în urmă, viața Magdalenei era plină de râsete și haosul unei familii mari. Dar totul s-a schimbat când soțul ei, Bogdan, a sunat-o într-o seară și i-a distrus lumea.

„Nu mă mai întorc acasă,” spusese Bogdan, cu o voce lipsită de emoție. „Niciodată. M-am îndrăgostit de altcineva.”

Magdalena bănuise de ceva vreme că Bogdan avea pe altcineva. Nopțile târzii la muncă, apelurile telefonice secrete și privirea distantă din ochii lui erau semne pe care nu le putea ignora. Dar să-l audă spunând asta cu voce tare a fost ca o lovitură în stomac.

Încercase să se țină tare pentru binele Ilincăi, dar durerea era copleșitoare. Bogdan plecase fără să se uite înapoi, lăsând-o pe Magdalena să adune bucățile vieții lor distruse.

În timp ce turna apă fierbinte peste pliculețul de ceai, gândurile Magdalenei au fost întrerupte de sunetul ușii de la intrare trântindu-se deschisă. Se întoarse și îl văzu pe fiul ei, Laurențiu, intrând furios în bucătărie, cu fața roșie de mânie.

„Trebuie să-mi semnezi totul!” strigă Laurențiu, vocea lui răsunând prin casa goală.

Inima Magdalenei se strânse. Întotdeauna știa că Laurențiu avea un temperament vulcanic, dar nu-l văzuse niciodată atât de furios.

„De ce ai crezut-o? Încearcă să te înșele!” continuă Laurențiu, cu ochii arzând de furie.

Magdalena trase adânc aer în piept, încercând să rămână calmă. „Laurențiu, nu știu despre ce vorbești.”

„Gabriela! Îți umple capul cu minciuni! Vrea să-ți ia totul!” strigă Laurențiu.

Magdalena simți un val de vinovăție. Gabriela era cea mai bună prietenă a ei și fusese un sprijin de nădejde de când plecase Bogdan. Nu putea să creadă că Gabriela ar face așa ceva.

„Laurențiu, Gabriela a fost doar bună cu noi,” spuse Magdalena încet.

„Bună? Te manipulează! Vrea să semnezi totul pe numele ei ca să ia tot!” vocea lui Laurențiu tremura de furie.

Magdalena simți lacrimile cum îi umplu ochii. Nu mai știa ce să creadă. Trădarea lui Bogdan era încă proaspătă și acum propriul ei fiu o acuza pe cea mai bună prietenă a ei de înșelătorie.

„Laurențiu, te rog calmează-te,” imploră Magdalena.

„Să mă calmez? Cum să mă calmez când ești pe cale să pierzi tot?” vocea lui Laurențiu se frânse de emoție.

Magdalena simți un val de epuizare copleșind-o. Încercase atât de mult să țină totul împreună pentru binele Ilincăi, dar simțea că totul se destramă.

„Laurențiu, am nevoie să ai încredere în mine,” spuse Magdalena încet.

Laurențiu clătină din cap, cu ochii plini de dezamăgire. „Nu pot să cred că o alegi pe ea în locul propriului tău fiu.”

Cu asta, Laurențiu se întoarse și ieși furtunos din casă, lăsând-o pe Magdalena singură în bucătărie. Liniștea era asurzitoare în timp ce se prăbuși pe un scaun, cu lacrimile curgându-i pe față.

Nu știa ce îi rezervă viitorul, dar un lucru era sigur: familia ei nu va mai fi niciodată la fel.