Ziua în care soțul meu mi-a înmânat plicul și a spus: „Aceasta nu este fiica mea”

Era o dimineață obișnuită de sâmbătă în casa noastră dintr-un cartier liniștit din București. Soarele strălucea, păsările cântau, iar mirosul de cafea proaspăt făcută umplea aerul. Eram în bucătărie pregătind micul dejun pentru familia noastră când soneria a sunat. Soțul meu, Andrei, s-a dus să răspundă în timp ce eu continuam să gătesc.

Câteva momente mai târziu, Andrei a intrat în bucătărie ținând un plic mic și alb. Fața lui era palidă, iar mâinile îi tremurau. M-a privit cu o combinație de confuzie și furie.

„Ce s-a întâmplat?” am întrebat, simțind cum inima începe să-mi bată mai repede.

Fără să spună un cuvânt, mi-a înmânat plicul. L-am luat de la el și am observat că era deja deschis. Înăuntru era o singură foaie de hârtie. Am scos-o și am început să citesc.

Scrisoarea era de la o companie de testare ADN. Spunea că rezultatele testului de paternitate erau concludente: Andrei nu era tatăl biologic al fiicei noastre de trei ani, Ana.

Am simțit cum sângele îmi părăsește fața în timp ce mă uitam la Andrei. Ochii lui erau plini de lacrimi, dar exista și o furie arzătoare în spatele lor.

„Aceasta nu este fiica mea,” a spus el, vocea tremurându-i de emoție. „Cum ai putut să-mi faci asta?”

Am încercat să vorbesc, dar nu mi-au ieșit cuvinte. Mintea îmi alerga, încercând să înțeleagă ce tocmai citisem. Cum putea fi posibil? Trebuia să fie o greșeală.

„Andrei, nu înțeleg,” am reușit în cele din urmă să spun. „Trebuie să fie o eroare.”

„O eroare?” a strigat el, fața i se înroșea de furie. „Crezi că este o greșeală? Cum ai putut să mă minți așa?”

Lacrimi îmi curgeau pe față în timp ce încercam să explic. „Nu te-am mințit, Andrei. Jur. Nu știu cum s-a întâmplat asta.”

Dar el nu asculta. S-a întors și a ieșit din bucătărie, lăsându-mă acolo șocată. L-am auzit sus, împachetându-și lucrurile. Câteva minute mai târziu, a coborât cu o valiză în mână.

„Pleacă,” a spus rece. „Nu pot să stau aici și să pretind că totul este în regulă.”

„Te rog, Andrei,” am implorat. „Nu pleca. Putem rezolva asta împreună.”

Dar el a clătinat din cap. „Nu e nimic de rezolvat. M-ai trădat și acum familia noastră este distrusă.”

Cu asta, a ieșit pe ușă, lăsându-mă singură cu Ana. Am luat-o în brațe și am ținut-o strâns, inima mea frângându-se pentru amândouă.

În zilele următoare, am încercat să iau legătura cu Andrei, dar nu răspundea la apelurile sau mesajele mele. Se mutase la un prieten și refuza să vină acasă. Familia noastră odată fericită era acum sfărâmată și părea că nu există nicio cale de a o repara.

Am decis să contactez compania de testare ADN pentru a vedea dacă a existat vreo greșeală. După mai multe apeluri telefonice și emailuri, au confirmat că rezultatele erau corecte. Andrei nu era tatăl biologic al Anei.

Eram devastată. Cum s-a putut întâmpla asta? Nu l-am înșelat niciodată pe Andrei și nu puteam înțelege cum Ana nu putea fi fiica lui.

Pe măsură ce săptămânile treceau, Andrei a intentat divorț. Nu voia să aibă de-a face nici cu mine, nici cu Ana. Durerea pierderii lui era insuportabilă, dar gândul că Ana va crește fără tatăl ei era și mai rău.

Am încercat să-i explic Anei de ce tati nu mai vine acasă, dar era prea mică pentru a înțelege. Plângea după el în fiecare noapte și îmi frângea inima să o văd atât de tristă.

În cele din urmă, nu a existat nicio rezolvare fericită pentru familia noastră. Andrei și-a continuat viața, iar eu și Ana am rămas să adunăm bucățile. Ziua în care mi-a înmânat acel plic a schimbat totul și relația noastră nu a mai putut fi reparată.