Între două lumi: Povestea unui ginere și a unei soacre care nu știe să stea deoparte

— Vlad, ce-i cu mesajul ăsta? Ce înseamnă „operațiunea Ciorba de burtă”?
Vocea doamnei Mariana răsuna din bucătărie, unde tocmai descoperise telefonul meu lăsat „din greșeală” pe masă. M-am uitat la Irina, care ridica din umeri, încercând să-și ascundă zâmbetul. Era a treia oară săptămâna asta când soacra mea găsea un pretext să ne viziteze neanunțată. Ba că i s-a stricat televizorul, ba că a uitat cum se face transferul bancar online, ba că „i s-a făcut dor de noi”. Dar adevărul era altul: nu suporta să nu știe tot ce se întâmplă în casa noastră.

De când ne-am mutat împreună, Mariana a transformat fiecare colțișor al apartamentului nostru într-o scenă de interogatoriu. Întrebări despre salariul meu, despre planurile noastre de vacanță, despre când facem un copil. Nimic nu-i scăpa. Odată am găsit-o răsfoind facturile de utilități, sub pretextul că „voia să vadă dacă nu plătim prea mult la gaze”.

Într-o seară, după ce am închis ușa în urma ei, Irina a oftat:
— Vlad, știu că te enervează, dar e mama… Nu pot să-i spun să nu mai vină.
— Nu-i vorba să nu mai vină, Irina. Dar trebuie să existe niște limite! Nu mai suport să-mi caute prin lucruri sau să-mi citească mesajele.

Irina a tăcut. Știa că am dreptate, dar între noi două era o luptă surdă pe care niciunul nu voia s-o câștige cu adevărat. Așa că am decis să iau lucrurile în propriile mâini.

A doua zi dimineață, am trimis un mesaj către Irina: „Operațiunea Ciorba de burtă începe la ora 19:00. Să nu uiți parola: mărar.” Am lăsat telefonul pe masă și am plecat la serviciu. Știam că Mariana urma să vină „să aducă niște plăcinte calde”.

Seara, când am ajuns acasă, am găsit-o pe Mariana cu ochii mari și obrajii roșii:
— Vlad, ce-i cu operațiunea asta? Ce puneți la cale?
— Doamnă Mariana, e doar o glumă între mine și Irina. Ne place să ne tachinăm cu parole și coduri secrete.
— Nu-mi place deloc! Parcă ascundeți ceva de mine!

Irina încerca să-și păstreze seriozitatea:
— Mamă, chiar nu e nimic. Vlad e copil uneori.

Dar Mariana nu s-a lăsat:
— Eu cred că ascundeți ceva! Poate vreți să vă mutați fără să-mi spuneți! Sau poate… poate e vorba de bani?

Am simțit cum mi se urcă sângele la cap. Era clar: orice făceam sau spuneam, Mariana găsea o cale să interpreteze totul în defavoarea mea. În seara aceea, după ce a plecat bombănind, am decis că trebuie să-i dau o lecție.

A doua zi am pus la cale un plan. Am rugat-o pe Irina să mă ajute:
— Scrie-i mamei tale un mesaj de pe telefonul meu: „Totul e pregătit pentru faza finală. Să nu afle nimeni de plicul galben.”
Irina a râs:
— O să creadă că suntem mafioți!
— Exact asta vreau.

Nu a trecut mult și Mariana a sunat panicată:
— Vlad! Ce plic galben? Ce fază finală? S-a întâmplat ceva grav?
— Doamnă Mariana, vă rog frumos… E doar o glumă! Chiar nu aveți încredere în noi?
— Nu-mi place deloc! Eu sunt mama Irinei și am dreptul să știu tot!

În seara aceea, Irina a izbucnit:
— Mamă, te rog! Nu mai căuta prin lucrurile noastre! Nu mai citi mesajele lui Vlad! Ne faci viața un coșmar!
Mariana a început să plângă:
— Eu doar vreau să vă ajut… Să fiu aproape de voi…

A urmat o tăcere grea. Pentru prima dată, am văzut-o pe Mariana vulnerabilă. Poate că nu voia răul nimănui, dar dorința ei de control ne sufoca.

Au trecut câteva zile în care n-a mai venit pe la noi. Irina era tristă, eu mă simțeam vinovat. Într-o duminică dimineață, am primit un mesaj de la Mariana: „Vlad, îmi pare rău dacă am exagerat. Poate ai dreptate… Poate trebuie să vă las spațiu.”

Am privit mesajul mult timp. Oare chiar reușisem să schimb ceva? Sau doar o răniserăm pe femeia care voia doar să fie parte din viața noastră?

Câteva luni mai târziu, relația noastră s-a schimbat. Mariana venea doar când era invitată și încerca să nu mai pună întrebări incomode. Dar uneori o surprindeam privind lung la telefonul meu sau la Irina, ca și cum ar fi vrut să întrebe ceva dar se abținea.

Acum mă întreb: unde e limita între grijă și control? Cât de mult trebuie să lași familia să intre în viața ta fără să-ți pierzi intimitatea? Poate cineva să schimbe cu adevărat felul în care iubește?