Nunta care ne-a rupt familia: Povestea mea ca mamă

— Mama, nu înțelegi! Toate prietenele mele au primit mai mult de la părinți la nuntă! De ce nu puteți și voi să fiți ca ceilalți?

Vocea Ilincăi răsuna în bucătăria noastră mică, printre farfuriile nespălate și mirosul de cafea arsă. Era la două zile după nunta ei, iar eu încă nu-mi revenisem din oboseală. Mă uitam la ea, cu ochii roșii de plâns și rimelul întins, și nu-mi venea să cred că fata pe care am crescut-o cu atâta dragoste îmi vorbea așa.

— Ilinca, am plătit totul! Rochia ta de mireasă, restaurantul, muzica, fotograful… Tot! Ce mai vrei de la noi?

— Nu contează! Toți au primit bani de la părinți, să-și înceapă viața. Voi nu mi-ați dat nimic! Doar ați plătit niște facturi.

Mi-am strâns halatul pe lângă mine, simțind cum mă sufocă nedreptatea. Soțul meu, Viorel, stătea la masă cu capul plecat. Știam că îl doare la fel de tare ca pe mine.

— Ilinca, am făcut tot ce am putut. Știi bine că nu avem averi. Am pus deoparte fiecare leu pentru ziua asta. Am renunțat la vacanțe, la haine noi… La tot ce ne-ar fi făcut și nouă viața mai ușoară.

Ea a oftat teatral și a dat ochii peste cap.

— Da, dar nu e vina mea că nu aveți bani. Eu nu vreau să plec în viață cu datorii. Ethan a pus doar pentru verighete! Restul a fost pe voi.

M-am ridicat brusc de la masă. Simțeam că dacă mai stau o secundă acolo, explodez.

— Ilinca, dacă asta crezi despre noi… Poate că ar fi trebuit să-ți organizezi singură nunta!

A izbucnit în plâns și a fugit în camera ei. Am rămas cu Viorel în liniștea apăsătoare. El m-a privit cu ochii umezi:

— Oare unde am greșit? Am vrut doar să-i fie bine…

Am dat din umeri, fără răspuns. În mintea mea se derulau anii în care am muncit pe brânci: eu educatoare la grădiniță, el mecanic auto. Niciodată nu ne-a fost ușor. Dar pentru Ilinca am făcut imposibilul: i-am cumpărat pian când a vrut să cânte, i-am plătit meditații la matematică, i-am luat haine frumoase ca să nu fie marginalizată la liceu.

Când a venit vorba de nuntă, am vrut să aibă tot ce-și dorește: rochie de designer, sală la un restaurant scump din centrul orașului, formație live, candy bar… Am făcut credite ca să-i împlinim visul. Ethan, băiat bun dar fără prea multe resurse, a spus de la început că părinții lui nu pot contribui. Nu ne-a deranjat — era fata noastră!

Dar acum… Acum eram doar niște părinți zgârciți în ochii ei.

A doua zi dimineață, Ilinca a venit la masă cu ochii umflați.

— Mama… Scuză-mă pentru ieri. Dar chiar simt că nu mă susțineți destul. Toată lumea vorbește despre cât au primit de la părinți: 10.000 euro, 15.000… Eu ce să spun?

Am simțit cum mi se strânge inima.

— Ilinca, tu ai avut o nuntă ca-n povești. Nu ți-a lipsit nimic. Ce contează ce spun alții? Viața nu e un concurs de cine primește mai mult.

Ea a tăcut și s-a uitat pe geam. Am știut că nu mă ascultă cu adevărat.

În zilele următoare, tensiunea a crescut. Ethan venea rar pe la noi; când venea, era tăcut și stânjenit. Într-o seară l-am surprins vorbind cu Ilinca:

— Iubi, lasă-i în pace… Au făcut destul. Nu vreau să ne certăm cu ai tăi pentru bani.

Ilinca a ridicat tonul:

— Tu nu înțelegi! Toate prietenele mele au început cu bani de la părinți! Noi cu ce pornim?

Ethan a oftat:

— Pornim cu dragoste. Nu-i destul?

Am simțit o lacrimă fierbinte pe obraz. M-am retras în dormitor și m-am prăbușit pe pat. Viorel m-a găsit acolo și m-a strâns în brațe.

— O să treacă… O să-și dea seama într-o zi cât am făcut pentru ea.

Dar zilele au trecut și Ilinca s-a răcit tot mai mult față de noi. Ne vizita rar și când venea era mereu nemulțumită: ba că nu avem mobilă nouă, ba că nu-i dăm bani pentru avansul la apartament.

Într-o duminică, după ce au plecat ea și Ethan, Viorel a izbucnit:

— Mariana, eu nu mai pot! Am muncit o viață pentru ea și uite cum ne răsplătește…

Am plâns împreună până târziu în noapte.

Au trecut luni de atunci. Relația noastră cu Ilinca s-a răcit aproape complet. Uneori mă întreb dacă am greșit undeva — dacă ar fi trebuit să fim mai fermi sau poate mai reci. Poate că prea mult bine strică? Sau poate societatea noastră pune prea mult preț pe bani și prea puțin pe iubire?

Mă uit la poza de la nuntă: noi doi zâmbind forțat lângă Ilinca și Ethan. Și mă întreb: oare câți părinți trec prin asta? Câți copii uită cât s-a sacrificat pentru ei?

Poate voi aveți un răspuns… Sau poate doar aceeași întrebare: cât valorează dragostea unui părinte în lumea de azi?