„Nu Se Aștepta Ca Fostul Ei Soț Să O Judece Atât de Aspru. Totul Era Despre Pensiunea Alimentară”

Victoria întotdeauna s-a mândrit cu faptul că este o femeie puternică și independentă. După divorțul de Andrei, a muncit neobosit pentru a crea un mediu stabil și plin de iubire pentru fiica lor, Ana. Apartamentul mic pe care reușise să-l obțină era modest, dar cald, plin de aroma mâncărurilor gătite acasă și de râsul unui copil care se simțea în siguranță și iubit.

Dar astăzi, când a intrat pe ușă, greutatea lumii părea să apese pe umerii ei. A lăsat cheile pe blatul din bucătărie și a tras adânc aer în piept, încercând să scape de tensiunea care se acumulase toată ziua. Tocmai venise de la o întâlnire cu Andrei și avocații lor, unde discutaseră termenii pensiunii alimentare.

Andrei fusese întotdeauna un tată bun pentru Ana, dar când venea vorba de sprijin financiar, devenise din ce în ce mai dificil. Victoria sperase că vor putea ajunge la un acord amiabil, dar întâlnirea fusese departe de a fi plăcută. Andrei o acuzase că este iresponsabilă cu banii, susținând că folosește pensiunea alimentară pentru nevoile ei proprii și nu pentru cele ale Anei.

Victoria simți un val de durere și furie amintindu-și cuvintele lui. Întotdeauna pusese pe primul loc nevoile Anei, sacrificându-și propriile dorințe pentru a se asigura că fiica ei avea tot ce îi trebuia. Acuzația se simțea ca o palmă peste față, o trădare din partea cuiva pe care odată îl iubise și în care avusese încredere.

S-a mutat spre aragaz și a început să pregătească cina, încercând să se concentreze pe ritmul familiar al tăierii legumelor și amestecării oalelor. Gătitul fusese întotdeauna o sursă de confort pentru ea, un mod de a-și canaliza emoțiile în ceva productiv. Dar în seara asta, chiar și acea alinare părea de neatins.

În timp ce lucra, Ana a intrat în bucătărie, cu ochii strălucind de curiozitate. „Ce avem la cină, mami?” a întrebat ea, uitându-se peste blat.

Victoria forță un zâmbet. „Avem preferata ta—macaroane cu brânză și broccoli,” a spus ea, mângâindu-i părul Anei.

Ana zâmbi larg și bătu din palme. „Yay! Îmi place macaroanele cu brânză!”

Inima Victoriei se strânse la vederea bucuriei inocente a fiicei sale. Ar fi vrut să o protejeze pe Ana de realitățile dure ale situației lor, dar știa că asta era imposibil. Tensiunea dintre ea și Andrei era destinată să o afecteze pe Ana mai devreme sau mai târziu.

După cină, Victoria o băgă pe Ana în pat și îi citi o poveste, savurând momentele liniștite de apropiere. Odată ce Ana adormi, Victoria se întoarse în bucătărie și se așeză la masă, uitându-se la teancul de facturi care părea să crească în fiecare zi.

Simți un val de disperare cuprinzând-o. Cum ajunseseră lucrurile atât de complicate? Întotdeauna crezuse că ea și Andrei ar putea co-parenta amiabil, punând nevoile Anei mai presus de diferențele lor. Dar acum părea că erau blocați într-o luptă pe care niciunul dintre ei nu putea să o câștige.

Victoria ridică telefonul și derulă prin contacte până găsi numărul lui Gabriel. Gabriel era un vechi prieten care fusese întotdeauna acolo pentru ea, oferindu-i o ureche ascultătoare și un umăr pe care să plângă. Ezită pentru un moment înainte de a apăsa butonul de apelare.

„Salut, Victoria,” vocea caldă a lui Gabriel răsună prin linie. „Cum te descurci?”

Victoria suspină. „Nu prea bine, Gabriel. Eu și Andrei am avut o altă ceartă despre pensiunea alimentară astăzi. M-a acuzat că folosesc banii pentru mine.”

Gabriel rămase tăcut pentru un moment. „Îmi pare rău să aud asta. Știi că nu este adevărat, nu? Faci tot ce poți pentru Ana.”

„Știu,” spuse Victoria încet. „Dar tot doare să-l aud spunând asta.”

Au vorbit încă puțin timp, Gabriel oferindu-i cuvinte de confort și încurajare. Dar când Victoria închise telefonul, simți încă un gol în interiorul ei pe care nicio reasigurare nu-l putea umple.

Se înfășură într-o pătură și se cuibări pe canapea, uitându-se la lumina pâlpâitoare a televizorului fără să o vadă cu adevărat. Viitorul părea incert și descurajant, plin de provocări pe care nu era sigură că le putea depăși.

Pe măsură ce adormi, Victoria nu putea scutura sentimentul că oricât de mult ar încerca, nu va putea niciodată să scape de umbra trecutului ei cu Andrei. Și în acel moment, realiză că unele răni s-ar putea să nu se vindece niciodată complet.