„Vreau să Merg la Bunica. Dacă Merg, Tu Trebuie să Rămâi Acasă”: Mi-a Spus Fiul Meu

Întotdeauna am auzit povești de la prietenii mei despre cum copiii lor se întorceau de la casa bunicilor comportându-se ca niște mici tirani. Erau pretențioși, neascultători și, în general, greu de gestionat. Obișnuiam să cred că exagerau sau poate că nu erau suficient de stricți cu copiii lor. Dar apoi, mi s-a întâmplat și mie.

Totul a început într-o dimineață însorită de sâmbătă. Fiul meu de opt ani, Andrei, a venit la mine cu o privire hotărâtă pe față. „Mami, vreau să merg la Bunica azi,” a spus el. „Dar dacă merg, tu trebuie să rămâi acasă.”

Am fost luată prin surprindere. Andrei își iubea bunica, dar nu mai făcuse o astfel de cerere până acum. „De ce trebuie să rămân acasă?” am întrebat, încercând să-mi păstrez calmul.

„Pentru că Bunica mă lasă să fac tot ce vreau, iar tu mereu spui nu,” a răspuns el direct.

Am simțit un val de vinovăție și frustrare. Știam că soacra mea avea tendința să-l răsfețe pe Andrei, dar nu realizasem că ajunsese în acest punct. „Andrei, Bunica te iubește foarte mult, dar există reguli dintr-un motiv,” am încercat să-i explic.

El și-a încrucișat brațele și a făcut o față posomorâtă. „Nu-mi pasă. Vreau să merg la casa Bunicii.”

Cu reticență, am fost de acord să-l las să meargă, dar doar dacă puteam veni și eu. Andrei nu a fost fericit cu asta, dar în cele din urmă a acceptat. Am condus până la casa soacrei mele și, imediat ce am intrat pe ușă, Andrei a fugit să o găsească.

„Bunico! Sunt aici!” a strigat el entuziasmat.

Soacra mea, Maria, a ieșit din bucătărie cu un zâmbet larg pe față. „Andrei! Băiatul meu preferat!” a exclamat ea, dându-i o îmbrățișare mare.

Am privit cum ochii lui Andrei s-au luminat de bucurie. Era clar că o adora pe bunica lui, iar ea îl adora la rândul ei. Dar pe măsură ce ziua trecea, am început să văd despre ce vorbeau prietenii mei.

Maria îl lăsa pe Andrei să mănânce orice dorea, oricând dorea. Îl lăsa să stea treaz până târziu uitându-se la televizor și jucând jocuri video. Chiar îl lăsa să sară peste temele pentru acasă. Când încercam să intervin, ea mă ignora cu un râs și spunea: „Oh, lasă-l să fie copil! Va fi bine.”

Până la sfârșitul zilei, Andrei era plin de energie din cauza zahărului și lipsei de somn. Refuza să asculte orice spuneam și făcea o criză de nervi când era timpul să plecăm.

Următoarele câteva zile au fost un coșmar. Andrei era sfidător și lipsit de respect, testându-mi constant limitele. A durat săptămâni de disciplină consecventă pentru a-l readuce pe drumul cel bun.

Am încercat să vorbesc cu Maria despre asta, dar ea doar m-a ignorat. „Ești prea strictă cu el,” spunea ea. „Trebuie să se distreze puțin.”

M-am simțit neputincioasă și frustrată. Voiam ca Andrei să aibă o relație bună cu bunica lui, dar nu în detrimentul comportamentului său și al regulilor noastre familiale.

Într-o zi, după o altă ceartă epuizantă cu Andrei, mi-am dat seama că ceva trebuia să se schimbe. M-am așezat cu el și i-am explicat de ce avem reguli și de ce este important să le urmeze, chiar și la casa Bunicii. A ascultat liniștit, dar puteam spune că nu înțelegea pe deplin.

Data viitoare când Andrei a cerut să-și viziteze bunica, am ezitat. Nu voiam să-i refuz șansa de a petrece timp cu ea, dar nici nu voiam să trec prin aceeași experiență din nou.

În cele din urmă, am decis să stabilesc niște reguli clare cu Maria înainte de a-l lăsa pe Andrei să o viziteze din nou. Nu a fost ușor și a dus la unele tensiuni între noi. Dar știam că era necesar pentru binele lui Andrei.

Din păcate, lucrurile nu s-au îmbunătățit prea mult. Maria continua să-l răsfețe pe Andrei ori de câte ori îl vizita, iar de fiecare dată când se întorcea acasă, trebuia să începem din nou procesul de re-stabilire a limitelor.

A fost o luptă constantă și a avut un impact asupra relației noastre. Andrei a început să mă resentimenteze pentru că eram „baiatul rău” care impunea regulile, în timp ce Maria devenea mai distantă deoarece nu era de acord cu stilul meu de parenting.

În cele din urmă, nu a existat o rezolvare fericită. Vizitele au continuat, dar erau întotdeauna urmate de zile dificile acasă. A fost un memento dureros că uneori, chiar și cu cele mai bune intenții, lucrurile nu se desfășoară întotdeauna așa cum sperăm.