Când dragostea doare: Povestea unei nunți, a mândriei și a neînțelegerii dintre mamă și fiică

— Nu pot să cred, mamă! Chiar atât de puțin? După tot ce am făcut pentru voi…

Vocea Ivonei răsuna în bucătăria noastră mică, cu pereții încă aburiți de la ciorba care fierbea pe aragaz. Era la doar două zile după nuntă. Încă nu apucasem să mă dezmeticesc după toată agitația, iar casa părea mai goală ca niciodată. Mă uitam la ea, fiica mea, cu ochii plini de reproș și mâinile strânse pe plicul cu bani pe care i-l dădusem în ziua nunții. Mă durea fiecare cuvânt, ca o rană care nu se mai închide.

— Ivona, nu e vorba de cât ți-am dat… Am plătit toată nunta, știi bine cât ne-a costat sala, muzica, rochia ta…

— Și ce dacă? Toți prietenii mei au primit bani de la părinți, pe lângă cheltuielile nunții! Tu nu vezi că lumea judecă după cât primești? M-am simțit umilită când am văzut cât au primit alții…

Am simțit cum mi se strânge inima. Nu era prima dată când Ivona mă făcea să mă simt mică, dar niciodată nu mă lovise atât de tare. Mi-am amintit cum, cu doar câteva luni înainte, stăteam cu Gheorghe, soțul meu, la masa din sufragerie și calculam fiecare leu. Am renunțat la vacanța la mare, la reparațiile de la acoperiș și chiar la medicamentele mele pentru reumatism, doar ca să-i facem ei ziua perfectă.

— Ivona, nu e totul despre bani…

— Ba da, mamă! Pentru tine poate nu e, dar pentru mine contează! Toată lumea vorbește…

Nu am mai zis nimic. M-am ridicat încet și am început să spăl vasele. Apa fierbinte îmi ardea mâinile, dar nu simțeam nimic. Doar un gol imens în piept. Gheorghe a intrat în bucătărie și s-a uitat la noi. A înțeles imediat ce se întâmplase.

— Las-o, Marioara… E tânără, o să-i treacă.

Dar nu mi-a trecut mie. Seara aceea m-a urmărit zile întregi. Nu mai puteam dormi. Mă întrebam unde am greșit ca mamă. Oare am crescut-o prea răsfățată? Oare i-am dat prea mult fără să-i cer nimic în schimb? Sau poate nu i-am arătat destul cât de greu ne-a fost?

În zilele următoare, Ivona nu m-a mai sunat deloc. Am aflat de la sora mea că s-a plâns tuturor că părinții ei sunt zgârciți. M-a durut mai tare decât orice boală. Prietenele mele din bloc mă priveau ciudat când mă întâlneau la magazin.

— Marioara, ce-ai făcut de s-a supărat fata ta așa?

Nu aveam răspunsuri. Doar lacrimi pe care le ascundeam când eram singură în pat.

Într-o seară, Gheorghe a venit acasă cu ochii roșii.

— Am vorbit cu ginerele… Zice că Ivona plânge mereu și nu vrea să vorbească cu nimeni. Zice că noi nu o iubim destul.

Atunci am izbucnit.

— Cum să spună așa ceva? Pentru ea am muncit toată viața! Pentru ea am tras la fabrică până mi-au crăpat mâinile! Pentru ea am îndurat umilințe și lipsuri!

Gheorghe a oftat și m-a luat în brațe.

— Poate că nu știe cât ai suferit… Poate că n-ai spus niciodată cu adevărat.

M-am gândit mult la vorbele lui. Poate că generația lor nu mai știe ce înseamnă sacrificiul adevărat. Poate că totul e despre aparențe acum: poze pe Facebook, like-uri, cine are rochia mai scumpă sau cine primește cel mai mare plic la nuntă.

Am încercat să-i scriu un mesaj Ivonei:
„Mamă, te iubesc și îmi pare rău dacă te-am rănit. Am făcut tot ce am putut pentru tine.”

Nu mi-a răspuns.

Au trecut săptămâni. Am început să mă simt tot mai singură. Gheorghe încerca să mă înveselească, dar știam că și el suferă. Într-o zi, m-am întâlnit cu vecina mea, doamna Lidia.

— Marioara, las-o pe fată să-și dea seama singură cât valorează dragostea de mamă. Banii vin și pleacă…

Dar rana rămânea acolo.

Într-o duminică ploioasă, Ivona a venit acasă pe neașteptate. Era palidă și avea ochii umflați de plâns.

— Mamă…

Am înghețat când am văzut-o în prag.

— Mamă… îmi pare rău… Am fost proastă. M-am lăsat influențată de ce zic alții… Dar tu ai dreptate: banii nu contează atât de mult. Mi-a zis și Vlad (soțul ei) că am fost nedreaptă cu voi.

Am izbucnit în plâns amândouă. Ne-am ținut strâns minute în șir.

— Mamă… te iubesc…

— Și eu te iubesc, fata mea…

A fost prima dată după mult timp când am simțit că inima mea se vindecă puțin câte puțin. Dar rana aceea încă mă ustură uneori.

Mă întreb: oare cât valorează dragostea unei mame într-o lume care pune preț doar pe bani? Oare copiii noștri vor înțelege vreodată cât ne costă fiecare sacrificiu făcut pentru ei?