Când ziua mea a fost întoarsă pe dos de ginerele meu

— Nu pot să cred că iar trebuie să car toate astea singură, am murmurat printre dinți, încercând să-mi țin echilibrul cu trei sacoșe grele în mâini și o pungă cu ouă atârnată de cot. Era o după-amiază mohorâtă de martie, iar tramvaiul abia se zărea la capătul străzii. Maria, fiica mea, mă privea cu ochii ei mari, plini de îngrijorare, dar și de neputință.

— Mamă, poate îl sun pe Mihai… poate vine el cu mașina, a șoptit ea, evitând să mă privească în ochi.

Am simțit un nod în gât. Mihai, ginerele meu, nu era genul care să sară în ajutor fără să bombăne sau să arunce o privire tăioasă. De fiecare dată când veneam la ei, simțeam că îi încurc. Și totuși, nu aveam altă soluție. M-am uitat la Maria și am încercat să par mai puternică decât eram:

— Lasă, mamă, nu-l deranja. Mă descurc eu.

Dar Maria deja formase numărul. Am auzit cum vocea lui Mihai răsună răgușită la celălalt capăt:

— Ce s-a întâmplat? Iar are mama ta nevoie de ceva?

Maria a ezitat:

— Mihai… dacă ai putea să vii să ne iei… avem multe bagaje și plouă… Nu putem lua tramvaiul.

A urmat o tăcere apăsătoare. Am simțit cum obrajii mi se înroșesc de rușine. Într-un final, Mihai a oftat:

— Bine, vin. Dar să fiți gata când ajung!

Am stat pe trotuar, sub stropii reci de ploaie, cu sufletul strâns. Maria încerca să mă liniștească:

— Știi că nu e rău… doar că nu-i place să fie luat prin surprindere.

— Nu-i place nimic din ce fac eu, am răspuns amar.

Când a oprit mașina lângă noi, Mihai nici măcar nu s-a dat jos. A deschis portbagajul apăsat pe buton și a privit înainte, cu maxilarul încordat. Am pus bagajele în spate și am urcat pe bancheta din spate. Maria s-a așezat lângă el și a încercat să destindă atmosfera:

— Mulțumim că ai venit, Mihai.

El n-a răspuns. Doar a pornit motorul și a început să conducă în tăcere. Pe drum, am simțit cum tensiunea crește între noi. Nu mai suportam liniștea aceea apăsătoare.

— Știi, Mihai, nu-mi place să te deranjez… dar uneori chiar nu pot singură…

El a izbucnit brusc:

— Nu e vorba că mă deranjezi! Dar mereu trebuie să las totul baltă pentru problemele voastre! Eu nu am și eu viața mea?

Maria a încercat să-l calmeze:

— Mihai, te rog…

Dar eu nu m-am putut abține:

— Viața ta? Dar cine te-a ajutat când ai avut nevoie? Cine v-a ținut copiii când erați la serviciu? Cine v-a făcut mâncare când erați bolnavi?

Mihai a frânat brusc la semafor și s-a întors spre mine:

— Și ce vrei acum? Să-ți ridic statuie?

Am simțit cum lacrimile îmi urcă în ochi. Maria plângea deja în tăcere. În mașină era frig și miros de ploaie udă.

— Nu vreau nimic… doar puțin respect, am spus încet.

Restul drumului s-a scurs în tăcere. Când am ajuns acasă la ei, Mihai a coborât primul și a început să care bagajele fără un cuvânt. Maria m-a luat de braț și mi-a șoptit:

— Îmi pare rău, mamă… nu știu ce să mai fac.

Am intrat în casă și am început să despachetez legumele și pâinea. Mihai a venit după mine în bucătărie. Părea că vrea să spună ceva, dar se abținea. În cele din urmă, a izbucnit:

— Știi… nici eu n-am avut-o ușor cu soacra mea. Mama lui tata era mereu cu gura pe mine… Poate de-aia reacționez așa.

L-am privit pentru prima dată altfel. În ochii lui am văzut oboseală și frustrare, dar și o urmă de regret.

— Poate că ar trebui să încercăm să ne înțelegem mai bine… pentru Maria și pentru copii…

El a dat din cap încet:

— Da… poate ai dreptate.

În seara aceea am stat toți trei la masă. Pentru prima dată după mult timp, Mihai a povestit despre copilăria lui la țară, despre cât de greu i-a fost fără tată și cât de mult l-a durut lipsa unei familii unite. Am simțit cum zidurile dintre noi se prăbușesc încet.

După ce copiii au adormit, Mihai mi-a adus o cană cu ceai și mi-a spus:

— Mulțumesc că ai avut răbdare cu mine… Știu că nu sunt cel mai ușor om.

Am zâmbit trist:

— Nici eu nu sunt cea mai ușoară soacră…

Ne-am privit în tăcere și am știut că ceva s-a schimbat între noi. Poate nu vom fi niciodată cei mai buni prieteni, dar măcar am găsit o cale să ne respectăm.

Mă întreb acum: câte familii se destramă din cauza orgoliului sau a neînțelegerilor mărunte? Oare cât de greu e să faci primul pas spre împăcare?