Casa din Strada Vișinilor: Povestea unei moșteniri otrăvite

— Pregătește-te. Mama și fratele tău vin să discute despre casă. Ai greșit față de fratele tău, nu ai conștiință!

Cuvintele mamei au căzut ca un ciocan peste liniștea serii. Stăteam în bucătărie, cu mâinile tremurând pe cana de ceai, privind ploaia care bătea în geamurile vechi ale casei din Strada Vișinilor. Casa asta, moștenirea noastră, era acum motivul pentru care familia mea se destrăma sub ochii mei.

Totul a început după ce tata a murit. Aveam 32 de ani, iar fratele meu, Vlad, 28. Mama, Elena, era o femeie puternică, dar mereu cu inima frântă de griji. Tata nu lăsase testament, iar casa în care am crescut urma să fie împărțită între noi. Eu am renunțat la partea mea în favoarea lui Vlad, pentru că el avea doi copii mici și o soție bolnavă. Am crezut că fac ceea ce trebuie.

Dar la scurt timp după aceea, Vlad mi-a făcut un cadou neașteptat: mi-a dăruit întreaga casă. M-am uitat la el șocat, iar el mi-a spus doar atât:

— O să înțelegi totul mai târziu. Cel mai important e să nu-i crezi pe ei – vor minți.

Nu am avut timp să-l întreb mai multe. Vlad a plecat grăbit, cu ochii plini de o tristețe pe care nu i-o mai văzusem niciodată.

A doua zi, mama m-a sunat furioasă:

— Cum ai putut să faci asta? Să-ți lași fratele fără nimic? Nu ai pic de suflet!

Am încercat să-i explic că Vlad mi-a dat casa de bunăvoie, dar nu m-a ascultat. A început să plângă și să mă acuze că sunt egoistă, că am profitat de bunătatea fratelui meu.

În acea seară, Vlad mi-a trimis un mesaj: „Nu te lăsa influențată. O să iasă la iveală tot adevărul.”

M-am simțit prinsă între două lumi: una în care eram sora bună, care renunțase la moștenire pentru binele familiei, și alta în care eram acuzată că am furat totul.

Situația s-a complicat când a apărut mătușa Lisa, sora mai mică a mamei. Nu vorbiseră de ani buni – se zvonea că Lisa luase toată averea bunicilor și plecase la București. Mama o ura din tot sufletul.

Într-o duminică dimineața, Lisa a venit la poarta casei. Avea părul alb și privirea blândă.

— Pot să intru? a întrebat ea timid.

Am lăsat-o în sufragerie și i-am făcut un ceai. După câteva minute de tăcere stânjenitoare, Lisa a început să vorbească:

— Știu că mama ta mă urăște. Dar vreau să-ți spun adevărul despre moștenirea asta. Nu eu am luat totul. Mama ta a ales să nu ia partea ei pentru că era îndrăgostită de tatăl tău și voia să înceapă o viață nouă aici. Eu am rămas cu părinții noștri bolnavi și am avut grijă de ei până la sfârșit.

Am simțit cum mi se strânge inima. Toată viața am crezut povestea mamei despre „marea trădare” a Lisei.

— Și cu Vlad ce e? am întrebat-o.

Lisa a oftat:

— Vlad știe adevărul. De aceea ți-a dat casa. El vrea să rupă lanțul minciunilor din familie.

În acea seară, mama și Vlad au venit la mine acasă. Mama era roșie la față de nervi.

— Să-mi dai cheia casei! Nu meriți nimic! Vlad e prea bun cu tine!

Vlad a încercat să o liniștească:

— Mamă, eu i-am dat casa. E decizia mea.

Mama s-a întors spre mine:

— Tu nu vezi că te manipulează? Întotdeauna ai fost preferata lui tata!

Am izbucnit în plâns:

— Mamă, eu am renunțat la partea mea pentru Vlad! El mi-a dat casa pentru că așa a vrut!

Vlad s-a ridicat brusc:

— Ajunge! Toată viața ne-am mințit unii pe alții! Eu nu vreau nimic! Vreau doar liniște!

Mama a început să plângă în hohote:

— Toți mă trădați… Toți!

Lisa a intrat în cameră și s-a apropiat de mama:

— Elena, te rog… Hai să vorbim ca două surori.

Mama a refuzat să o privească în ochi.

— Nu mai am soră! Nu mai am familie!

După acea seară, casa din Strada Vișinilor a rămas goală multe luni. Vlad s-a mutat cu familia lui într-un apartament mic la marginea orașului. Mama nu mi-a mai vorbit luni întregi. Lisa s-a întors la București.

Am rămas singură într-o casă plină de umbre și regrete. M-am plimbat prin camerele reci și m-am întrebat dacă vreodată vom reuși să ne iertăm unii pe alții.

Uneori mă opresc în fața oglinzii din hol și mă întreb: Oare cât valorează o casă dacă pentru ea pierzi toată familia? Merită adevărul atâta suferință? Voi ce ați fi făcut în locul meu?