Între două mame: Povara alegerii

— Nu mai pot, Vlad! Nu vezi că mama ta mă tratează ca pe o slugă? De ce nu-i spui nimic?

Vocea Ioanei răsuna în bucătăria mică, printre vasele nespălate și jucăriile împrăștiate ale lui Radu, băiețelul nostru de doar șase luni. Mă uitam la ea, obosit și neputincios, încercând să găsesc un răspuns care să nu aprindă și mai tare focul. Mama mea, Lenuța, stătea în camera alăturată, prefăcându-se că nu aude, dar știam că fiecare cuvânt îi răsucea cuțitul în inimă.

— Ioana, te rog… E mama. Nu pot s-o dau afară. N-are unde să se ducă, după ce tata a murit…

— Dar nici eu nu mai pot! De când am născut, totul s-a schimbat. Tu nu vezi? Mă simt ca o străină în propria casă!

Nu era prima oară când aveam discuția asta. De fapt, de când Ioana intrase în concediu de maternitate și banii noștri se subțiaseră, tensiunile crescuseră exponențial. Mama încerca să ajute, dar ajutorul ei venea la pachet cu critici și sfaturi nesolicitate. Ioana, deja epuizată de nopțile nedormite și lipsa sprijinului meu real, simțea că nu mai are aer.

Într-o seară, după ce Radu adormise în sfârșit, am găsit-o pe Ioana plângând pe balcon. M-am apropiat încet.

— Ce faci aici, iubito?

— Mă gândesc dacă nu cumva ar fi mai bine să plec. Să mă duc la mama… Ea mă înțelege. Nu mă judecă la fiecare pas.

M-am simțit ca un copil prins între două focuri. Mama mea, rămasă văduvă, depindea de mine financiar și emoțional. Ioana, femeia pe care o iubeam, avea nevoie de sprijinul meu mai mult ca oricând. Dar nu puteam să le împac pe amândouă.

A doua zi dimineață, mama a venit la mine cu ochii roșii.

— Vlad, eu cred că ar trebui să-i spui Ioanei să-și vadă de treabă. Casa asta e a ta! Eu sunt mama ta! Dacă nu-i convine, să plece ea!

Am simțit cum mi se strânge inima. Nu voiam să aleg între ele. Dar nici nu puteam continua așa.

În aceeași zi, am primit un telefon de la mama Ioanei. Doamna Mariana era o femeie simplă dintr-un sat de lângă Bacău. Nu avea prea mulți bani, dar era mereu dispusă să ajute.

— Vlad, dacă Ioana vrea să vină acasă cu Radu, să știi că are loc aici. Eu nu vreau decât să fie liniștită.

M-am simțit umilit. Eu nu eram în stare să-i ofer liniște propriei mele soții.

Seara aceea a fost decisivă. Ioana a făcut bagajele pentru ea și pentru Radu. Am încercat s-o opresc.

— Te rog… Nu pleca! O să vorbesc cu mama. O să găsim o soluție!

— Vlad, nu mai pot! M-am săturat să fiu mereu pe locul doi în viața ta! Dacă ar fi fost mama ta în locul mamei mele, ai fi făcut la fel?

Nu am știut ce să-i răspund. A plecat cu ochii plini de lacrimi și cu Radu adormit pe umăr.

Au trecut două săptămâni în care casa a fost pustie. Mama încerca să mă consoleze:

— Las-o, Vlad! O să-și dea seama că nu poate fără tine!

Dar eu știam că vina era a mea. M-am dus la Bacău după ele. Am găsit-o pe Ioana mai liniștită, dar rece cu mine.

— Vlad, eu nu vreau să-ți alegi între mine și mama ta. Dar nici nu pot trăi într-o casă unde nu contez.

Am stat acolo câteva zile, ajutând-o la treburile casei și având grijă de Radu. Am văzut cât de greu îi era fără sprijinul meu real.

Într-o seară, am stat cu doamna Mariana la masă.

— Vlad, tu trebuie să decizi ce fel de bărbat vrei să fii. Unul care își apără soția sau unul care rămâne băiatul mamei lui?

Cuvintele ei m-au lovit ca un pumn în stomac. Am realizat că toată viața am încercat să mulțumesc pe toată lumea și am pierdut esențialul: familia pe care mi-am creat-o eu.

M-am întors acasă și am vorbit cu mama.

— Mamă, te iubesc și o să te ajut mereu cât pot. Dar Ioana și Radu sunt familia mea acum. Trebuie să găsim o soluție ca să nu mai fim toți sub același acoperiș.

A fost greu. Mama s-a simțit trădată. A plâns zile întregi. Dar până la urmă a acceptat să se mute la sora ei din satul vecin.

Ioana s-a întors acasă după o lună. Relația noastră nu s-a vindecat peste noapte, dar am început să reconstruim încrederea pas cu pas.

Acum mă uit la Radu cum doarme liniștit și mă întreb: oare am făcut alegerea corectă? Cât de mult trebuie să sacrificăm pentru părinții noștri fără să ne pierdem propria familie? Voi ce ați fi făcut în locul meu?