Între iertare și uitare: Povestea unei mame trădate

— Vlad, unde ai fost aseară? Vocea mea tremura, iar inima îmi bătea nebunește în piept. Încercam să-mi stăpânesc lacrimile, dar simțeam cum mă sufocă. Stătea în fața mea, cu ochii în pământ, evitând să mă privească.

— Am fost cu prietenii, mamă, doar ți-am spus… răspunse el, dar vocea îi era nesigură, iar mâinile îi tremurau ușor.

Nu era prima dată când îl simțeam distant, dar de data asta era altceva. În acea seară, primisem un telefon de la vecina de la trei, doamna Iliescu. Mi-a spus că l-a văzut pe Vlad intrând în apartamentul nostru cu niște bărbați necunoscuți, că au stat acolo ore bune și că au plecat târziu în noapte. Nu mi-a dat detalii, dar tonul ei era plin de îngrijorare.

Am așteptat până dimineață să-l confrunt. Nu am dormit deloc. M-am plimbat prin casă ca o umbră, încercând să-mi găsesc liniștea. M-am gândit la toate sacrificiile făcute pentru el, la nopțile nedormite când era mic și făcea febră, la zilele în care am muncit peste program ca să-i pot cumpăra haine sau să-i plătesc meditațiile la matematică. Și acum, simțeam că totul se destramă.

— Vlad, te rog, nu mă minți. Am nevoie să știu adevărul. Ce s-a întâmplat aseară?

A ridicat privirea spre mine pentru o clipă. În ochii lui am văzut teamă și vinovăție. Apoi a oftat adânc și a spus:

— Mamă… am nevoie de bani. Mulți bani. Am făcut o prostie. Am luat niște bani de la niște oameni… oameni periculoși. Dacă nu le dau banii înapoi până vineri, nu știu ce se va întâmpla.

Am simțit cum mi se taie picioarele. M-am așezat pe marginea patului, incapabilă să mai spun ceva. Vlad a continuat:

— Știu că te-am dezamăgit. Dar nu am avut altă soluție… Am pierdut tot la pariuri sportive. Am crezut că pot câștiga și să-ți cumpăr ceva frumos de ziua ta… Dar am pierdut totul.

Am izbucnit în plâns. Nu pentru bani, ci pentru că fiul meu alesese să-mi ascundă adevărul și să se bage în necazuri atât de mari. M-am simțit trădată, dar mai ales neputincioasă.

— De ce nu mi-ai spus? De ce ai ales să te ascunzi de mine? Eu sunt mama ta! Orice ai face, tot te-aș iubi!

— Mi-a fost rușine… Nu voiam să te dezamăgesc și mai tare…

În zilele care au urmat, casa noastră a devenit un câmp de bătălie tăcut. Vorbeam puțin, doar despre lucruri banale: ce mâncăm la cină, dacă are nevoie de bani pentru autobuz. În rest, tăcere. Eu mă simțeam ca o străină în propria mea casă.

Am încercat să găsesc o soluție. Am vândut bijuteriile mamei mele și am împrumutat bani de la sora mea, Irina. Când i-am spus Irinei ce s-a întâmplat, m-a certat aspru:

— Tu mereu îl răsfeți! De fiecare dată când face o prostie, tu îi acoperi urmele! Așa nu va învăța niciodată!

— E copilul meu… Ce vrei să fac? Să-l las pe mâna unor interlopi?

Irina a oftat și mi-a dat banii fără alte reproșuri. Dar cuvintele ei mi-au rămas în minte.

Când i-am dat lui Vlad banii, a plâns în fața mea pentru prima dată după mulți ani.

— Mamă… nu merit asta. Nu merit iertarea ta.

— Nu e vorba despre merit, Vlad. E vorba despre iubire. Dar trebuie să te schimbi. Să-ți asumi greșelile și să nu mai repeți asta niciodată.

A promis că va încerca. Dar eu nu mai eram sigură că pot avea încredere în el.

Au trecut luni de atunci. Vlad s-a angajat la un supermarket și încearcă să-și plătească datoriile către mine și Irina. Dar relația noastră nu mai e la fel. Îl privesc cu dragoste, dar și cu teamă: dacă va recidiva? Dacă va minți din nou?

Uneori îl aud noaptea plângând în camera lui. Alteori vine la mine și mă îmbrățișează fără cuvinte. Dar rana din sufletul meu nu s-a vindecat încă.

Merg pe stradă și văd mame cu copii mici de mână și mă întreb: oare toate ajung să fie trădate? Oare greșeala mea a fost că l-am iubit prea mult sau prea puțin?

Poate că timpul va aduce iertarea adevărată sau poate că unele răni rămân deschise pentru totdeauna.

Mă întreb: voi putea vreodată să am din nou încredere deplină în fiul meu? Sau trădarea schimbă totul pentru totdeauna?