Între iubire și interese: Povestea mea despre trădare și curaj

— Ivana, nu vreau să te superi, dar cred că ar fi mai bine să trecem apartamentul pe numele meu. E pentru binele vostru, să nu vă treziți cu probleme mai târziu, mi-a spus soacra mea, Elena, într-o seară de februarie, când afară ningea ca-n povești, dar în sufletul meu se stârnea o furtună.

Am rămas cu lingura suspendată deasupra ciorbei, uitându-mă la ea. Nu știam dacă să râd sau să plâng. Soțul meu, Radu, a evitat privirea mea și s-a uitat în farfurie. În acel moment am simțit că sunt singură la masa noastră din bucătăria mică de la etajul patru, într-un bloc vechi din București.

— Elena, nu înțeleg de ce ar trebui să facem asta. Apartamentul e al nostru, l-am cumpărat împreună, am spus încercând să-mi păstrez calmul.

Ea a oftat teatral și a început să explice, cu vocea ei ascuțită:

— Ivana, tu nu știi cum e lumea. Oamenii se schimbă, apar probleme… Dacă se întâmplă ceva între voi doi? Dacă Radu pățește ceva? Eu sunt mama lui, vreau doar să vă protejez.

Am simțit cum mi se strânge stomacul. Nu era prima dată când Elena încerca să se bage între noi. De când ne-am mutat în apartamentul nostru, cumpărat cu greu după ani de chirii și sacrificii, ea găsea mereu motive să vină neanunțată, să comenteze despre cum gătesc sau cum îmi cresc băiatul, Darius.

În acea noapte nu am dormit. Radu s-a întors cu spatele la mine în pat și am simțit o distanță între noi pe care nu o mai simțisem niciodată. Dimineața, la cafea, am încercat să vorbim.

— Radu, tu ce crezi despre ce a zis mama ta?

A oftat și a dat din umeri:

— Nu știu… Poate are dreptate. E bătrână, vrea să fie sigură că nu rămânem pe drumuri.

— Dar tu ai încredere în mine? Sau crezi că aș putea să-ți fac rău?

A tăcut. Tăcerea lui m-a durut mai tare decât orice cuvânt. Am început să mă întreb dacă tot ce am construit împreună poate fi dărâmat atât de ușor de suspiciune și interese materiale.

Zilele au trecut greu. Soacra venea tot mai des, făcea presiuni subtile și îi spunea lui Darius povești despre „cum familia trebuie să fie unită și să asculte de cei mari”. Simțeam că pierd controlul asupra propriei vieți.

Într-o duminică, la masa de prânz, Elena a adus din nou vorba despre apartament:

— Ivana, eu am vorbit deja cu notarul. E simplu, doar semnați și gata. Nu vă costă nimic.

Am simțit cum îmi fierbe sângele în vene.

— Nu semnez nimic! Am muncit pentru casa asta! Dacă vrei să ne ajuți, lasă-ne să fim o familie fără atâta control!

Radu s-a ridicat brusc de la masă:

— Gata! Nu mai suport certurile astea! Ivana, nu poți fi puțin mai înțelegătoare?

Am rămas singură cu Darius care mă privea speriat. Am plâns în baie până mi s-au uscat lacrimile. M-am întrebat dacă nu cumva eu sunt problema. Dacă nu cumva iubirea mea pentru Radu nu e destul de puternică pentru a trece peste aceste încercări.

În zilele următoare am început să simt privirile vecinilor. Se zvonea că ne certăm din cauza banilor. M-am simțit umilită. La serviciu nu mă puteam concentra. Colega mea, Mihaela, m-a tras deoparte într-o pauză:

— Ivana, nu lăsa pe nimeni să-ți ia ce e al tău! Știi câte femei au rămas pe drumuri după ce au avut încredere oarbă?

Cuvintele ei mi-au dat curaj. În acea seară am stat față în față cu Radu.

— Radu, eu nu pot trăi cu frica asta. Ori suntem o familie și avem încredere unul în altul, ori fiecare merge pe drumul lui. Dacă tu vrei să-i dai mamei tale apartamentul, spune-mi acum!

A fost pentru prima dată când l-am văzut cu adevărat speriat. S-a ridicat și m-a luat în brațe.

— Îmi pare rău… Nu vreau să te pierd. Dar nici nu pot să-i spun mamei „nu” fără să simt că o trădez.

Atunci am realizat cât de greu e să fii prins între două iubiri: cea pentru partener și cea pentru părinți. Dar și cât de ușor poate fi distrus totul când banii devin subiectul principal.

După multe discuții tensionate și lacrimi amare, Radu a avut curajul să-i spună Elenei că nu vom schimba nimic la apartament. Relația noastră cu ea s-a răcit mult. Darius întreabă uneori de bunica lui și mă doare sufletul când văd cât de mult suferă din cauza conflictului dintre adulți.

Astăzi încă locuim în același apartament mic, dar simt că am câștigat ceva mai prețios decât orice proprietate: respectul față de mine însămi și curajul de a-mi apăra familia.

Mă întreb uneori: oare câte familii se destramă din cauza banilor? Cât valorează liniștea sufletească atunci când trebuie să alegi între iubire și interese materiale?