Oaspetele Neinvitat: O Noapte Care Mi-a Schimbat Familia

— Nu pot să cred că l-ai invitat pe Vlad aici, Sorin! am izbucnit, cu vocea tremurândă, în timp ce ușa apartamentului se trânti în urma musafirului nepoftit. Bucătăria mirosea a sarmale, dar aerul era greu, ca înaintea unei furtuni. Mama, cu șorțul pătat de sos de roșii, s-a oprit din amestecat și m-a privit cu ochii ei obosiți, plini de întrebări nespuse.

Sorin, fratele meu mai mare, a ridicat din umeri, evitându-mi privirea. — E doar o cină, Ilinca. Nu face o tragedie din asta.

Dar pentru mine nu era doar o cină. Vlad fusese cândva prietenul nostru de familie, dar după ce tata a murit și au ieșit la iveală niște bani lipsă din firmă, totul s-a destrămat. Mama nu mai vorbea despre asta, iar Sorin părea că vrea să uite. Eu însă nu puteam. Am simțit mereu că Vlad ascunde ceva și că prezența lui ne-a adus numai necazuri.

Când Vlad a intrat în sufragerie cu zâmbetul lui fals și brațele încărcate cu o sticlă de vin ieftin, am simțit cum mi se strânge stomacul. S-a așezat lângă Sorin, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată între noi.

— Ce faci, Ilinca? Nu ne-am mai văzut de mult! a spus el, prefăcându-se jovial.

— Da, și poate era mai bine să rămână așa, am răspuns sec.

Mama a încercat să detensioneze atmosfera. — Haideți la masă, sarmalele se răcesc.

Am mâncat în tăcere câteva minute, fiecare mestecându-și grijile. Vlad povestea despre noul lui job la o firmă de construcții din București, dar eu nu-l ascultam. Îmi aminteam doar cum tata plângea în birou după ce fusese acuzat pe nedrept că a furat bani din firmă. Niciodată nu s-a aflat adevărul, iar tata s-a stins cu inima frântă.

— Știi, Ilinca, ar trebui să lași trecutul în urmă, mi-a spus Vlad brusc, cu un ton prea familiar.

Am simțit cum îmi urcă sângele în obraji. — Ușor de zis când nu e vorba de familia ta!

Sorin a încercat să intervină: — Gata, hai să nu stricăm seara…

Dar nu m-am putut abține. — De ce ai venit cu adevărat aici, Vlad? Ce vrei de la noi?

Vlad a zâmbit strâmb. — Poate vreau doar să repar ce s-a stricat.

— Sau poate vrei să te asiguri că nu aflăm niciodată adevărul despre ce s-a întâmplat cu banii aceia!

Mama a lăsat furculița jos și a început să plângă încet. Sorin s-a ridicat brusc de la masă.

— Ajunge! Ilinca, nu vezi că mama suferă? Nu poți lăsa lucrurile astea în urmă?

— Nu pot! am strigat eu. Pentru că tata a murit fără să știe cine l-a trădat!

Vlad s-a ridicat și el. — Dacă vrei adevărul atât de mult… bine! Da, am luat banii. Dar nu pentru mine! Tata voia să salveze firma și m-a rugat să-l ajut să acopere niște datorii. Apoi totul a scăpat de sub control. Am vrut să-i spun, dar mi-a fost frică…

Camera a amuțit. Mama plângea în hohote. Sorin părea că nu mai respiră.

— De ce nu ai spus nimic până acum? am întrebat eu printre lacrimi.

— Pentru că mi-era rușine… și pentru că știam că nu mă veți ierta niciodată.

A urmat o tăcere apăsătoare. M-am uitat la mama, care își ștergea ochii cu colțul șorțului.

— Poate că iertarea nu vine ușor, Vlad… dar măcar acum știm adevărul, a spus ea cu voce stinsă.

Sorin s-a apropiat de mine și m-a luat de mână. — Ilinca… poate e timpul să ne vindecăm și noi.

Am rămas toți patru la masă până târziu în noapte, vorbind despre tata, despre greșeli și despre cât de greu e să ierți. Nu știu dacă am reușit să-l iert pe Vlad atunci, dar știu că am făcut primul pas spre împăcare.

Acum mă întreb: câte familii trăiesc cu secrete care le macină din interior? Și cât curaj îți trebuie ca să spui adevărul chiar dacă doare?