Singură cu copilul meu: Povestea unei alegeri dureroase

— Nu vreau să mă însor, Ana. Nu acum. Nu așa.

Cuvintele lui Vlad au căzut ca un trăsnet peste liniștea din bucătăria mică a părinților lui. Mă uitam la el, cu mâinile strânse pe burtica ce începea să se rotunjească, încercând să-mi țin lacrimile în frâu. Mama lui, doamna Mariana, stătea cu brațele încrucișate, privindu-mă ca pe o intrusă.

— Vlad are dreptate, Ana. Sunteți prea tineri. Un copil nu înseamnă neapărat o căsătorie. Nu vreau să-ți stric viața, dar nici pe a fiului meu, a spus ea, cu vocea rece ca gheața.

M-am ridicat încet de pe scaun, simțind cum totul se prăbușește în jurul meu. În mintea mea, totul era clar: urma să avem un copil, trebuia să fim o familie. Dar pentru ei, eu eram doar o problemă de rezolvat, nu o viitoare noră.

Tata lui Vlad, domnul Ion, a încercat să mă liniștească. M-a condus până la ușă și mi-a șoptit:

— Ana, nu te lăsa doborâtă. Vlad e speriat. O să-i treacă. Dacă ai nevoie de ceva, mă găsești aici.

Am plecat acasă cu inima frântă. Mama mea era plecată la muncă în Italia, iar tata murise când aveam doar doisprezece ani. Eram singură, cu un copil pe drum și cu o dragoste care se destrăma sub ochii mei.

În zilele care au urmat, Vlad nu m-a mai sunat. Îi scriam mesaje, îi trimiteam poze cu ecografiile, dar răspunsurile lui erau scurte, reci. „Sunt ocupat la muncă.” „Vorbim mai târziu.” „Nu știu ce să zic.”

Într-o seară, am primit un mesaj de la domnul Ion: „Pot să trec pe la tine?”

A venit cu o plasă de fructe și cu o privire tristă. S-a așezat pe canapea și a oftat adânc.

— Ana, știu că nu e ușor. Mariana îl ține pe Vlad sub papuc. Îi spune că dacă se însoară cu tine, îi taie banii de la facultate. El nu știe să se descurce singur. Dar să nu crezi că nu-i pasă de tine. E doar slab.

— Și eu ce să fac? Să stau să aștept să se hotărască? Să cresc copilul singură?

— Nu știu, fată dragă. Dar să nu te umilești. Ai demnitate. Copilul tău are nevoie de o mamă puternică.

Cuvintele lui m-au urmărit toată noaptea. Am plâns până dimineața, gândindu-mă la viitorul meu. La copilul meu. La Vlad, care nu avea curaj să lupte pentru noi.

Au trecut săptămâni. Burta mi se făcea tot mai mare, iar singurătatea mă apăsa ca o piatră pe piept. Mergeam la doctor singură, mă întorceam acasă singură. Vecina mea, tanti Viorica, mă ajuta uneori cu cumpărăturile.

— Ana, nu ești prima femeie care crește un copil singură. Dar să nu lași rușinea să te doboare. O să vezi, o să fie bine, îmi spunea ea, bătându-mă pe umăr.

Într-o zi, Vlad a apărut la ușa mea. Era palid, cu ochii roșii de nesomn.

— Ana, nu știu ce să fac. Mama mă amenință că mă dă afară din casă dacă mă însor cu tine. Eu nu am unde să mă duc. Nu am bani. Nu sunt pregătit să fiu tată.

— Dar eu? Eu sunt pregătită? Crezi că mi-am dorit să fiu singură? Crezi că mi-e ușor? Vlad, copilul ăsta nu are nicio vină!

A tăcut. S-a uitat la mine ca un copil speriat. L-am văzut pentru prima dată cu adevărat: slab, dependent de mama lui, incapabil să-și asume responsabilitatea.

— Ana, îmi pare rău. Nu pot. Nu acum.

A plecat. Și atunci am știut că trebuie să merg mai departe fără el.

Lunile au trecut greu. Am născut o fetiță, Maria, cu ochii lui Vlad și zâmbetul meu. Domnul Ion a venit la spital cu un buchet de flori și lacrimi în ochi.

— Să știi că sunt aici pentru voi. Oricând ai nevoie.

Maria a crescut frumos. Am găsit un job la un magazin din cartier, am început să zâmbesc din nou. Vlad nu a venit niciodată să-și vadă fiica. Doamna Mariana a trimis o dată niște bani, fără niciun mesaj.

Uneori, noaptea, mă întreb dacă am făcut bine să renunț la luptă. Dacă ar fi trebuit să insist, să-l trag pe Vlad de mână, să-i arăt că putem fi o familie. Dar apoi o văd pe Maria râzând și știu că am ales demnitatea în locul umilinței.

Poate că nu toate poveștile de dragoste au final fericit. Dar poate că uneori curajul de a merge mai departe singură e cea mai mare dovadă de iubire pentru copilul tău.

Oare câte femei mai trec prin asta? Oare câți bărbați aleg să fugă, în loc să lupte? Ce ați fi făcut voi în locul meu?