„Am întrebat-o pe nora mea unde au dispărut ouăle, iar ea m-a numit lacomă”: Plănuiește să-și cumpere propriul frigider și să-și păstreze separat alimentele

Era o dimineață rece de joi când Elena a decis să-și facă tortul ei preferat de lămâie. Ingredientele erau toate aranjate pe blatul din bucătărie, și era sigură că are tot ce îi trebuie. Rețeta era simplă, ceva ce făcuse de nenumărate ori de-a lungul anilor, o rețetă care necesita doar două ouă.

Elena, acum în anii ei târzii șaptezeci, se îndrepta încet spre frigider, fredonând un cântec din tinerețea ei. A deschis ușa frigiderului, căutând unde văzuse ultima dată ouăle. Cu surprindere, tava de ouă era goală. Confuzia i-a umbrit fața. Cu doar două ore în urmă, verificase să se asigure că totul era la locul lui.

Inima i s-a strâns puțin, dar și-a recăpătat repede calmul și s-a îndreptat spre sufragerie unde nora ei, Ioana, era ocupată cu laptopul. Ioana se mutase cu Elena și cu fiul ei, Sorin, cu câteva luni în urmă. Aranjamentul trebuia să fie temporar, doar până când Ioana și Sorin își găseau un loc al lor. Dar căutarea dura mai mult decât se așteptau, și tensiunile începeau să crească.

„Scuză-mă, Ioana, ai văzut cele două ouă care erau în frigider? Le pusesem deoparte pentru un tort pe care plănuiam să-l fac astăzi,” a întrebat Elena, încercând să-și păstreze vocea calmă.

Ioana a ridicat privirea, expresia ei fiind greu de citit. „Ah, ouăle acelea? Le-am folosit la micul dejun. Nu mi-am dat seama că erau destinate pentru altceva,” a răspuns ea nonșalant, întorcându-și atenția înapoi la ecran.

Elena a simțit un junghi de iritare. „Le pusesem deoparte special pentru tortul meu. E dezamăgitor să le găsesc dispărute,” a spus ea, vocea trădându-i frustrarea.

Ioana a oftat zgomotos, închizând laptopul cu un pocnet. „Elena, cred că ești un pic lacomă. Sunt doar ouă. Nu pot să mă furișez în jurul regulilor tale din bucătărie tot timpul. Poate că a venit timpul să-mi iau propriul frigider. Așa, pot să-mi mănânc mâncarea fără probleme.”

Elena a fost luată prin surprindere de cuvintele Ioanei. Lacoma? Tot ce voia era să facă un tort, o mică plăcere care îi aducea confort. A rămas acolo, fără cuvinte, în timp ce Ioana se îndepărta, lăsând-o singură cu gândurile ei.

Restul zilei a trecut în tăcere. Sorin a venit acasă de la muncă, simțind tensiunea dar nesigur de cauză. Cina a fost o afacere liniștită, cu Ioana făcând clar că preferă să mănânce mâncarea pe care și-a cumpărat-o singură.

Elena a stat în pat în acea noapte, casa fiind liniștită în jurul ei. Cuvintele ‘lacoma’ îi răsunau în minte. Voia să creeze un cămin cald și primitor pentru Ioana și Sorin, dar acum se simțea ca o străină în propria ei casă.

A doua zi, Ioana și-a cumpărat un frigider mic și l-a plasat într-un colț al bucătăriei. L-a umplut cu propriile ei alimente, trasând o linie clară. Elena privea de la distanță, cu inima grea. Bucătăria, odată un loc de râsete și povești împărtășite, devenise un câmp de luptă tăcut.

Pe măsură ce zilele se transformau în săptămâni, diviziunea doar se adâncea. Elena își dorea zilele de demult, dar se părea că acele zile dispăruseră, înlocuite de o răceală politicoasă care era și mai greu de suportat decât ostilitatea deschisă.