„Am venit acasă mai devreme și am găsit-o pe soacra mea înăuntru”: Rearanja dulapul

Pe măsură ce după-amiaza avansa, frustrarea mea creștea. Îl iubeam profund pe Andrei, dar prezența constantă a mamei sale în viețile noastre devenea un obstacol între noi. Când în sfârșit a ajuns acasă și a găsit-o pe mama lui și conținutul dulapului nostru împrăștiat pe podeaua dormitorului, mă așteptam să mă susțină, să stabilească în sfârșit niște limite.

Niciodată nu m-am gândit că voi avea probleme cu membrii familiei care vin pe neașteptate. Dar asta a fost înainte să mă căsătoresc cu Andrei și să-mi asum mama lui iubitoare, deși prea autoritară, Elena. Nu mă înțelegeți greșit, Elena este o femeie cu inimă bună și cu intenții bune. Totuși, înțelegerea ei despre limitele personale este, să spunem blând, deficitară.

Era o joi după-amiază când am decis să plec mai devreme de la muncă. Săptămâna fusese grea, și tot ce îmi doream era să mă bucur de puțină liniște acasă înainte ca Andrei să se întoarcă de la serviciu. Când am întors cheia în yală și am deschis ușa apartamentului nostru mic, dar confortabil, ultimul lucru la care mă așteptam era să o găsesc pe Elena acolo, în mijlocul unei reorganizări complete a dulapului nostru din dormitor.

„Delia! Ce surpriză!” a exclamat ea, de parcă eu eram oaspetele și nu invers. Obrajii ei erau înroșiți de entuziasm, sau poate de efortul de a muta lucrurile noastre. „Am crezut că o să vă surprind pe tine și pe Andrei organizându-vă dulapul. Sper că nu te superi.”

Cum să nu mă supăr? Totuși, ca întotdeauna, mă luptam să-mi exprim adevăratele sentimente, prinsă de dorința de a nu o ofensa. „Oh, Elena, ești grijulie, dar chiar nu trebuia,” am reușit să spun, cu o voce slabă.

Ea a ignorat protestele mele cu un gest al mâinii. „Nonsens! Îmi face plăcere. Ah, și am găsit aceste albume vechi de fotografii și m-am gândit că am putea să le răsfoim împreună. Va fi distractiv!”

Albumele erau din copilăria mea, ceva ce prețuiam și despre care eram foarte privată. Faptul că le-a răsfoit fără permisiunea mea a simțit ca o violare, totuși acolo stătea ea, fără să-și dea seama de intruziune.

În schimb, Andrei a râs, strângându-și mama de umeri cu afecțiune. „Mamă, ești un vârtej. Dar poate data viitoare ne dai un semn înainte?”

Un semn înainte. Asta a fost tot ce a spus. Nicio discuție despre chei sau limite sau intimitate. Doar un comentariu casual, superficial, care a ignorat sentimentele mele ca și cum nu ar fi fost nimic.

În acea noapte, în timp ce stăteam în pat lângă Andrei, ascultându-i respirația regulată, simțeam cum se lărgește prăpastia dintre noi. Vizita Elenei poate că a fost trivială pentru el, dar pentru mine a fost un semn clar despre ce îmi rezerva viitorul. O viață în care nevoile mele erau pe locul doi după capriciile mamei sale.

Atunci am știut că ceva trebuie să se schimbe. Ori stabilim limite clare cu Elena, ori trebuie să reconsider sustenabilitatea căsătoriei noastre. Chiar dacă îl iubeam pe Andrei, trebuia să mă iubesc și să mă respect și pe mine, și asta însemna să am un spațiu în care să mă simt în siguranță și respectată – o casă care să fie cu adevărat a noastră, nu o extensie a mamei lui.

A doua zi dimineața, i-am spus lui Andrei că trebuie să vorbim. Era timpul să luăm niște decizii grele, și speram doar să înțeleagă.