„Când Delia avea 12 ani, am fost nevoită să lucrez în străinătate”: Acum mă resimte pentru că am plecat când avea mai multă nevoie de mine

Locuind în București, inima plină de oportunități, ai crede că găsirea unui loc de muncă stabil ar fi ușoară. Totuși, pentru o mamă singură ca mine, Victoria, realitatea era departe de a fi simplă. Fiica mea Delia avea doar 3 ani când am divorțat de tatăl ei, Bogdan. Alcoolismul și șomajul cronic al acestuia ne-au lăsat într-o situație financiară precară, luptându-ne să ne descurcăm.

Pe măsură ce Delia creștea, creșteau și cheltuielile noastre și costul vieții în București. Deși lucram la mai multe locuri de muncă, abia reușeam să ne descurcăm, iar greutatea datoriilor noastre creștea. Când Delia a împlinit 12 ani, tensiunea financiară atinsese apogeul. Atunci am primit o ofertă de a lucra în Londra – o oportunitate financiară care promitea suficient pentru a ne achita datoriile și a asigura un viitor mai bun. Problema? Necesita relocarea imediată și pe termen nelimitat.

Decizia de a pleca de lângă Delia a fost chinuitoare. Era la o vârstă sensibilă, tocmai începuse școala gimnazială și avea nevoie de îndrumarea și sprijinul unui părinte. Totuși, după nenumărate nopți nedormite, m-am convins că acest sacrificiu era necesar pentru viitorul nostru. Am aranjat ca Delia să rămână cu sora mea, Aria, care locuia în apropiere. Aria era amabilă și o iubea pe Delia, dar nu era mama ei.

Anii petrecuți în străinătate au fost grei pentru amândouă. Mi-am pierdut momente importante din viața Deliei – piesele ei școlare, primul ei dans și nenumărate zile de naștere. Vorbeam la telefon și prin video-chat, dar niciodată nu era suficient. Delia a devenit distantă, conversațiile noastre călduroase devenind reci și scurte. Aria a făcut tot posibilul să umple golul pe care l-am lăsat, dar legătura mamă-fiică pe care o împărtășeam se destrăma.

După cinci ani lungi, m-am întors în București, datoriile plătite și financiar stabilă, dornică să reconstruim relația noastră. Dar lucrurile se schimbaseră dramatic. Delia avea acum 17 ani, era independentă și plină de resentimente. Învățase să se bazeze pe ea însăși și pe Aria, privind întoarcerea mea cu scepticism mai degrabă decât cu bucurie.

Anii următori au fost o luptă. Am încercat să reconectez cu Delia, să-i explic de ce am făcut alegerile pe care le-am făcut, dar rănile erau adânci. Ea mă tolera politicos, dar căldura dispăruse. Acum, la 32 de ani, Delia este o femeie pe care abia o cunosc. S-a mutat în Cluj, la o distanță de un continent, și vorbim rar. Durerea relației noastre tensionate este o durere constantă – un reminder al a ceea ce ar fi putut fi dacă circumstanțele ar fi fost diferite.

Privind în urmă, mă întreb dacă am făcut alegerea corectă. Stabilitatea financiară a venit cu prețul relației mele cu fiica mea. Jobul din Londra ne-a salvat de datorii, dar m-a costat dragostea și încrederea fiicei mele. Pe măsură ce îmbătrânesc, îmi dau seama că unele distanțe, odată create, sunt prea mari pentru a fi depășite.