„Când Soacra Mea M-a Sunat Cerând Să Îmi Iau Copilul: Am Temut Că Îmi Voi Pierde Calm”
Magdalena a avut întotdeauna o relație tensionată cu soacra ei, Nora. Din momentul în care s-a căsătorit cu Călin, Nora a fost o sursă constantă de stres. Nora era genul de persoană care găsea mereu ceva de criticat, fie că era vorba despre modul în care Magdalena gătea, făcea curățenie sau chiar își creștea copiii.
Când Nora și-a găsit un nou loc de muncă, Magdalena a simțit un sentiment de ușurare. Jobul o ținea pe Nora ocupată și nu trebuiau să se vadă atât de des. Cu toate acestea, telefoanele nu s-au oprit niciodată. Nora suna aproape zilnic, găsind noi motive de plângere sau critică. Magdalena a încercat să ignore aceste apeluri, concentrându-se pe familia ei și pe propria bunăstare.
Într-o după-amiază de vineri, Magdalena era acasă cu fiica ei de doi ani, Ana. Călin era la muncă și Magdalena aștepta cu nerăbdare o seară liniștită. Tocmai când era pe punctul de a începe să pregătească cina, telefonul a sunat. Era Nora.
„Bună, Nora,” a răspuns Magdalena, încercând să-și păstreze calmul în voce.
„Magdalena, trebuie să vii să o iei pe Ana acum,” a cerut Nora fără nicio introducere.
Magdalena a fost luată prin surprindere. „Ce vrei să spui? Ana este aici cu mine.”
„Nu, nu este. Este la mine acasă. Călin a lăsat-o aici dimineață,” a insistat Nora.
Magdalena a simțit un val de confuzie și panică. „Nora, nu știu despre ce vorbești. Ana a fost cu mine toată ziua.”
A urmat un moment de tăcere la celălalt capăt al liniei. Apoi, vocea Norei s-a înmuiat ușor. „Oh, probabil m-am înșelat. Dar ar trebui totuși să vii. Trebuie să vorbesc cu tine.”
Inima Magdalenei s-a scufundat. Știa că aceasta era doar o altă tactică a Norei pentru a o face să vină și să suporte încă o rundă de critici. Dar știa și că dacă nu mergea, Nora ar fi găsit o modalitate de a-i face viața și mai dificilă.
„Bine, voi fi acolo în curând,” a spus Magdalena, încercând să-și păstreze frustrarea sub control.
A închis telefonul și s-a uitat la Ana, care se juca fericită cu jucăriile ei. „Hai, draga mea. Mergem la bunica.”
Drumul spre casa Norei a fost plin de un sentiment de teamă. Magdalena a încercat să se pregătească pentru orice avea Nora pregătit pentru ea. Când au ajuns, Nora îi aștepta la ușă, cu brațele încrucișate și o privire severă pe față.
„Intră,” a spus ea scurt.
Magdalena a tras adânc aer în piept și a urmat-o pe Nora în sufragerie. Ana a alergat înainte, entuziasmată să-și vadă bunica. Nora a ignorat-o și și-a concentrat atenția asupra Magdalenei.
„Nu știu ce faci, dar nu funcționează,” a început Nora. „Ana nu este crescută cum trebuie. Este răsfățată și nedisciplinată.”
Magdalena a simțit cum îi fierbe sângele. Mai auzise asta înainte, dar astăzi părea prea mult. „Nora, fac tot ce pot. Ana este un copil fericit și sănătos.”
„Fericit? Sănătos? Este o obraznică, Magdalena. Și este vina ta,” a replicat Nora.
Magdalena și-a strâns pumnii, încercând să-și păstreze calmul. „Cred că e timpul să plecăm.”
Ochii Norei s-au îngustat. „Fugi din nou, nu-i așa? Ca întotdeauna.”
Magdalena nu a răspuns. A luat-o pe Ana și s-a îndreptat spre ușă. În timp ce ieșea, putea auzi vocea Norei în spatele ei, încă criticând, încă găsind defecte.
Drumul spre casă a fost tăcut. Magdalena simțea un amestec de furie și tristețe. Știa că indiferent ce ar face, Nora nu va fi niciodată mulțumită. Și se temea că într-o zi ar putea să-și piardă calmul și să spună ceva ce ar regreta.
Când a pus-o pe Ana la culcare în acea noapte, Magdalena nu putea scutura sentimentul de teamă. Știa că asta era departe de a se fi terminat. Nora va continua să găsească modalități de a critica și controla, iar Magdalena va trebui să găsească o modalitate de a face față. Dar pentru moment, tot ce putea face era să-și țină fiica aproape și să spere la un mâine mai bun.