„Câștig 4500 lei, Dau 3000 lei Fiicei Mele Celei Mici și Trimit 500 lei Celei Mari. Recent, Am Observat Ceva”

Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge într-un apartament mic din București, lucrând ore lungi doar pentru a face față cheltuielilor. Dar viața are un mod de a-ți arunca provocări, și iată-mă aici, câștigând 4500 lei pe lună ca femeie de serviciu. Povestea mea nu este unică, dar este a mea și este plină de sacrificii pe care nu credeam că va trebui să le fac.

Am plecat din orașul meu natal, Iași, acum cinci ani. Căsnicia mea se destrămase, iar fostul meu soț a decis că vrea să trăiască pentru el însuși. M-a lăsat cu două fiice de crescut singură. Știam că trebuie să fac ceva drastic pentru a le întreține, așa că m-am mutat la București în căutarea unor oportunități de muncă mai bune.

Fiica mea cea mică, Andreea, are acum 22 de ani. Este la facultate, studiază să devină asistentă medicală. Îi dau 3000 lei în fiecare lună pentru a o ajuta cu taxele și cheltuielile de trai. Nu este mult, dar este tot ce îmi permit. Fiica mea cea mare, Maria, are 26 de ani și locuiește în Cluj-Napoca. Are un loc de muncă, dar nu este suficient pentru a-și acoperi toate facturile, așa că îi trimit 500 lei în fiecare lună pentru a o ajuta.

Recent, am observat ceva care mă macină. În ciuda tuturor banilor pe care îi trimit, niciuna dintre fiicele mele nu pare să aprecieze sacrificiile pe care le fac. Andreea se plânge adesea că banii nu sunt suficienți și că trebuie să lucreze part-time pentru a face față cheltuielilor. Maria rareori mă sună sau îmi trimite mesaje, și când o face, este de obicei pentru a cere mai mulți bani.

Lucrez șase zile pe săptămână, curățând birouri și apartamente. Este o muncă epuizantă, dar o fac pentru că îmi iubesc fiicele și vreau să aibă o viață mai bună decât am avut eu. Dar în ultima vreme, mă simt neapreciată și luată de-a gata. Parcă fiicele mele au uitat toate sacrificiile pe care le-am făcut pentru ele.

Într-o seară, după o zi deosebit de grea la muncă, am sunat-o pe Andreea să văd cum se simte. Mi-a răspuns cu un oftat și a început imediat să se plângă de cursuri și cât de obosită este. Am ascultat răbdătoare, dar când am menționat că și eu sunt obosită după o zi întreagă de muncă, m-a ignorat și a continuat să vorbească despre ea.

În acea noapte nu am putut dormi. M-am tot gândit la cât de mult am muncit și cât de puțină apreciere am primit în schimb. Am început să mă întreb dacă toate sacrificiile mele au meritat. Făceam bine dându-le atât de mulți bani câștigați cu greu? Sau le încurajam să mă ia de-a gata?

A doua zi am decis să am o conversație serioasă cu Maria. Am sunat-o și i-am spus cum mă simt. A ascultat în tăcere, dar când am terminat, mi-a spus simplu: „Mamă, tu ai ales această viață. Noi nu ți-am cerut să te muți la București sau să ne trimiți bani.”

Cuvintele ei m-au lovit ca un trăsnet. Avea dreptate; eu alesesem această viață. Dar o făcusem din dragoste pentru ele. Să o aud spunând asta m-a făcut să realizez că poate am abordat lucrurile greșit.

Am decis să reduc banii pe care îi trimiteam. În loc de 3000 lei, îi voi da Andreei 2000 lei pe lună, iar în loc de 500 lei, îi voi trimite Mariei 250 lei. Nu a fost o decizie ușoară, dar trebuia să încep să am grijă și de mine.

Când i-am spus Andreei despre schimbare, s-a supărat și m-a acuzat că nu îmi pasă de educația ei. Maria a fost indiferentă și a spus că se va descurca cumva.

Au trecut câteva luni de când am făcut schimbarea și lucrurile nu s-au îmbunătățit prea mult. Andreea încă se plânge de bani, iar Maria rareori mă contactează. Dar am început să economisesc puțin în fiecare lună pentru mine. Nu este mult, dar este un început.

Nu știu ce ne rezervă viitorul mie sau fiicelor mele. Tot ce știu este că am făcut tot ce am putut pentru a le întreține, chiar dacă nu apreciază întotdeauna asta. Și chiar dacă povestea mea nu are un final fericit, este un reminder că uneori trebuie să avem grijă și de noi înșine.