Din Viața Reală: „Soția Ta Vorbește Despre Divorț, iar Tu Nici Măcar Nu Observi”

Vlad și Andreea erau căsătoriți de trei ani, iar din exterior, viața lor părea perfectă. Locuiau într-o casă fermecătoare pe care Andreea o moștenise de la bunica ei. Era un loc primitor, plin de amintiri și promisiunea unui viitor împreună. Dar sub suprafață, începeau să apară fisuri.

Andreea îl iubea pe Vlad profund, dar se simțea din ce în ce mai izolată. Vlad era adesea preocupat de munca sa ca arhitect, petrecând ore lungi la birou și venind acasă târziu. Când ajungea acasă, era de obicei prea obosit pentru a avea o conversație semnificativă sau pentru a petrece timp de calitate cu ea. Andreea încerca să fie înțelegătoare, dar singurătatea devenea insuportabilă.

Tensiunea dintre Andreea și soacra ei, Elena, nu ajuta deloc situația. Elena fusese mereu critică la adresa Andreei, punând la îndoială deciziile ei și subminându-i încrederea. Ultima ceartă fusese despre casă. Elena credea că Vlad și Andreea ar trebui să o vândă și să se mute într-un loc mai mare, unul pe care Vlad să-l poată proiecta el însuși. Andreea, însă, era atașată de casă și de amintirile pe care le conținea.

Într-o seară, după o altă zi epuizantă la muncă, Vlad a venit acasă și a găsit-o pe Andreea stând pe canapea, uitându-se absent la televizor. Abia dacă a observat suferința ei când a murmurat un salut rapid și s-a îndreptat spre bucătărie pentru a lua o bere.

„Vlad, trebuie să vorbim,” a spus Andreea încet, cu vocea tremurând.

„Poate aștepta? Sunt foarte obosit,” a răspuns Vlad, fără să se uite măcar la ea.

„Nu, nu poate,” a insistat ea, cu ochii plini de lacrimi. „Am încercat să vorbesc cu tine de luni de zile, dar niciodată nu asculți.”

Vlad a oftat și s-a așezat lângă ea, acordându-i în sfârșit toată atenția sa. „Bine, ce se întâmplă?”

Andreea a tras adânc aer în piept. „Nu mai pot face asta. Simt că trăiesc cu un străin. Nu ești niciodată aici, iar când ești, nu ești cu adevărat prezent. Am nevoie de mai mult de la tine, Vlad.”

Vlad a fost luat prin surprindere. Nu avea idee că ea se simțea astfel. „Îmi pare rău, Andreea. Nu mi-am dat seama că ești atât de nefericită.”

„Asta e problema,” a spus ea, cu vocea frântă. „Nu observi nimic. Am lăsat indicii despre cum mă simt de luni de zile, dar niciodată nu le-ai observat.”

Vlad a simțit un val de vinovăție. Fusese atât de concentrat pe cariera sa încât își neglijase căsnicia. „Ce pot face pentru a îmbunătăți lucrurile?” a întrebat el sincer.

„Nu știu dacă mai poți face ceva,” a răspuns Andreea, ștergându-și lacrimile. „M-am gândit la divorț.”

Cuvântul l-a lovit pe Vlad ca un pumn în stomac. „Divorț? Vorbești serios?”

„Da,” a spus ea încet. „Te iubesc, Vlad, dar nu mai pot trăi așa. Am nevoie de cineva care să fie acolo pentru mine, care să asculte și să-i pese de sentimentele mele.”

Vlad era fără cuvinte. Întotdeauna crezuse că mariajul lor era suficient de puternic pentru a rezista oricărei provocări, dar acum își dădea seama cât de greșit fusese.

În următoarele săptămâni, Vlad a încercat să repare lucrurile. Și-a redus orele de muncă și a făcut un efort să petreacă mai mult timp cu Andreea. Au ieșit la întâlniri, au vorbit despre sentimentele lor și chiar au mers la un consilier matrimonial. Dar daunele fuseseră deja făcute.

Inima Andreei se împietrise în lunile de neglijare și singurătate. În ciuda eforturilor lui Vlad, nu putea scăpa de sentimentul că era prea puțin, prea târziu. Dragostea pe care o simțise odată pentru el se estompase, înlocuită de resentimente și tristețe.

Într-o seară, în timp ce stăteau în biroul consilierului pentru ceea ce avea să fie ultima lor sesiune, Andreea și-a făcut clară decizia.

„Îmi pare rău, Vlad,” a spus ea încet. „Cred că e mai bine să mergem pe drumuri separate.”

Ochii lui Vlad s-au umplut de lacrimi în timp ce dădea din cap resemnat. Știa că nu mai putea face nimic pentru a salva căsnicia lor.

În timp ce Andreea își făcea bagajele și părăsea casa care fusese odată căminul lor, Vlad stătea în pragul ușii, privindu-o cum pleacă. Simțea un profund sentiment de pierdere și regret, știind că lăsase cea mai importantă persoană din viața lui să plece.