„Dragă, Cine Este Andreea?”: Soțul Meu a Pălit și Nu a Putut Să Scoată un Cuvânt

Viața noastră împreună a fost întotdeauna o imagine a armoniei. Mihai și cu mine ne-am cunoscut în facultate și, din momentul în care ne-am privit în ochi, a părut că este destin. Ne-am căsătorit cinci ani mai târziu și, la scurt timp după aceea, familia noastră a crescut odată cu venirea pe lume a celor două fiice frumoase ale noastre, Ana și Maria. Mihai era soțul și tatăl perfect—atent, iubitor și mereu acolo când aveam nevoie de el.

Casa noastră era plină de râsete și bucurie. Ana și Maria își adorau tatăl, iar el era eroul lor. În fiecare seară, Mihai le citea povești înainte de culcare și ele adormeau cu zâmbete pe fețe. Viața noastră părea perfectă, aproape ca un basm.

Dar basmele sunt doar atât—povești. Într-o seară, în timp ce stăteam în sufragerie după ce am pus fetele la culcare, am observat că Mihai era neobișnuit de tăcut. Părea pierdut în gânduri, privind fix la ecranul televizorului. Am decis să rup tăcerea.

„Mihai, ești bine?” am întrebat cu blândețe.

S-a trezit din transa lui și a forțat un zâmbet. „Da, doar obosit de la muncă.”

Am dat din cap, dar ceva nu părea în regulă. În următoarele zile, am observat mai multe schimbări în comportamentul lui. Era distant, adesea pierdut în gânduri și părea să evite contactul vizual cu mine. Inima mea a început să se umple de neliniște.

Într-o noapte, în timp ce ne pregăteam de culcare, am văzut telefonul lui luminându-se cu un mesaj. Curiozitatea m-a copleșit și am aruncat o privire la ecran. Mesajul era de la cineva pe nume Andreea. Inima mea a sărit o bătaie.

„Cine este Andreea?” am întrebat, încercând să-mi păstrez vocea stabilă.

Mihai a pălit. M-a privit cu ochii mari, incapabil să scoată un cuvânt. Tăcerea era asurzitoare.

„Mihai?” am insistat, vocea tremurându-mi.

În cele din urmă a reușit să vorbească, dar cuvintele lui erau abia audibile. „Este… este doar o colegă de la muncă.”

Am vrut să-l cred, dar ceva din ochii lui mi-a spus că era mai mult decât atât. În următoarele săptămâni, nu am putut scăpa de sentimentul că ceva era teribil de greșit. Mihai continua să fie distant, iar relația noastră odată caldă și iubitoare a început să se simtă rece și tensionată.

Într-o seară, după ce am pus fetele la culcare, am decis să-l confrunt din nou. „Mihai, am nevoie să fii sincer cu mine. Cine este Andreea?”

M-a privit cu un amestec de vinovăție și frică. „Este… este cineva pe care am cunoscut-o acum câteva luni.”

Inima mi s-a prăbușit. „Ce vrei să spui?”

Mihai a tras adânc aer în piept și a mărturisit. „Am fost cu ea. A început ca o simplă prietenie, dar s-a transformat în ceva mai mult.”

Lacrimi mi-au umplut ochii în timp ce ascultam cuvintele lui. Bărbatul pe care l-am iubit și în care am avut încredere m-a trădat. Viața noastră perfectă s-a spulberat într-o clipită.

„De ce?” am șoptit, vocea frângându-mi-se.

„Nu știu,” a răspuns el, lacrimile curgându-i pe față. „Nu am vrut niciodată să se întâmple asta. Te iubesc pe tine și pe fete mai mult decât orice.”

Dar cuvintele lui păreau goale. Dauna era făcută și nu mai era cale de întoarcere. Casa noastră odată fericită era acum plină de tensiune și durere.

În săptămânile care au urmat, am încercat să facem lucrurile să funcționeze pentru binele fetelor noastre, dar încrederea dispăruse. Căldura și iubirea care defineau odată relația noastră au fost înlocuite de suspiciune și durere.

În cele din urmă, am decis să ne separăm. A fost cea mai grea decizie pe care a trebuit să o luăm vreodată, dar era singura cale de a găsi o oarecare liniște. Ana și Maria au fost devastate și mi s-a frânt inima văzându-le suferind.

Viața a mers mai departe, dar cicatricile au rămas. Basmul nostru s-a sfârșit în durere, o amintire dureroasă că chiar și cele mai perfecte vieți pot fi distruse de trădare.