„Într-o Zi, Soacra Mea Ne-a Cerut Să Ne Luăm Copilul Înapoi Imediat”

Era o dimineață obișnuită de sâmbătă când telefonul a sunat. Am aruncat o privire la ecran și am văzut numele soacrei mele afișându-se. Inima mi-a tresărit puțin; apelurile de la ea erau rareori plăcute. Am răspuns, încercând să-mi păstrez vocea neutră.

„Bună, Maria,” am spus.

„Ana, trebuie să vii să o iei pe Andreea chiar acum,” a spus ea, cu o voce aspră și neînduplecată.

Am fost luată prin surprindere. Andreea, fiica noastră de trei ani, petrecuse weekendul cu bunica ei. Ar fi trebuit să fie un timp de legătură pentru ele, oferindu-ne mie și soțului meu o pauză binevenită. Dar acum, părea că ceva mersese teribil de prost.

„Ce s-a întâmplat?” am întrebat, încercând să nu las panica să se simtă în vocea mea.

„A plâns fără oprire și nu mai pot să fac față. Trebuie să vii să o iei,” a cerut Maria.

O auzeam pe Andreea plângând în fundal și inima mea se rupea pentru ea. I-am asigurat rapid pe Maria că vom fi acolo cât de repede posibil și am închis telefonul. Soțul meu, Mihai, care ascultase conversația, m-a privit cu îngrijorare.

„Trebuie să mergem să o luăm pe Andreea,” am spus, apucând cheile.

Drumul spre casa Mariei a fost tensionat. Mihai și cu mine nu am vorbit prea mult; eram amândoi pierduți în gândurile noastre. Maria nu fusese niciodată deosebit de caldă cu mine. Din momentul în care Mihai și cu mine am început să ne întâlnim, ea găsise mereu ceva de criticat. Gătitul meu nu era suficient de bun, alegerile mele de carieră erau discutabile și chiar abilitățile mele de parenting erau constant sub lupă.

Când am ajuns la casa Mariei, ea ne aștepta la ușă cu Andreea în brațe. Fiica noastră părea epuizată, cu fața roșie și plină de lacrimi. M-am grăbit să o iau de la Maria, ținând-o aproape și șoptindu-i cuvinte liniștitoare.

„Ce s-a întâmplat?” a întrebat Mihai pe mama lui, cu vocea tensionată de frustrare.

Maria și-a încrucișat brațele și a oftat. „Nu s-a oprit din plâns. Am încercat totul, dar nimic nu a funcționat. Nu știu ce faceți voi ca să o calmați, dar e peste puterile mele.”

Am simțit un val de furie, dar mi-am mușcat limba. Nu era momentul pentru o confruntare. Trebuia să o ducem pe Andreea acasă și să ne asigurăm că este bine.

„Mulțumim că ai încercat,” am spus rigid. „O vom duce acasă acum.”

Pe drumul de întoarcere, Andreea a început în sfârșit să se calmeze în brațele mele. Mihai m-a privit, cu o expresie îngrijorată.

„Nu înțeleg de ce nu a putut face față,” a spus el încet. „Nu e ca și cum Andreea ar fi un copil dificil.”

Am ridicat din umeri, simțind un amestec de emoții. „Poate că pur și simplu nu mai are răbdare pentru asta.”

În zilele următoare, Andreea părea să-și revină după incident, dar acesta a lăsat o tensiune persistentă între noi și Maria. Ea nu a mai sunat sau vizitat atât de des, iar când o făcea, exista o tensiune nespusă în interacțiunile noastre.

Luni au trecut și relația cu soacra mea a continuat să se deterioreze. Ea a devenit mai distantă și criticile ei au devenit mai dure ori de câte ori ne vedeam. Era clar că mă învinovățea pentru ceea ce se întâmplase în acea zi, chiar dacă nu aveam niciun control asupra situației.

Într-o seară, după un alt apel telefonic deosebit de dur din partea Mariei, am izbucnit în lacrimi. Mihai m-a ținut aproape, încercând să mă consoleze.

„Nu știu ce să fac,” am plâns. „Mă urăște și asta ne distruge.”

Mihai a oftat adânc. „Nici eu nu știu, Ana. Dar nu putem lăsa asta să ne despartă. Trebuie să fim puternici pentru Andreea.”

În ciuda eforturilor noastre, ruptura cu Maria nu s-a vindecat niciodată. Ea a continuat să găsească defecte în tot ceea ce făceam și vizitele noastre ocazionale au devenit aproape inexistente. A fost o realitate dureroasă de acceptat, dar nu aveam altă opțiune decât să mergem mai departe fără sprijinul ei.

În cele din urmă, situația a lăsat o cicatrice permanentă asupra dinamicii noastre familiale. Legătura dintre Mihai și mama lui a fost iremediabil afectată și nu puteam să nu mă simt responsabilă pentru tensiunea cauzată. A fost un memento dureros că nu toate conflictele familiale au o rezolvare fericită.