O simplă scuză devine stânjenitoare într-o călătorie cu autobuzul orașului

Era doar o altă dimineață de luni în orașul agitat. Soarele abia răsărise, aruncând o lumină blândă peste străzi pe măsură ce oamenii se grăbeau să își înceapă ziua. Printre ei era Cătălin, un tânăr la începutul anilor treizeci, care deja întârzia la muncă. Se grăbea să prindă autobuzul orașului, un ritual zilnic în viața sa altfel lipsită de evenimente.

Autobuzul era mai aglomerat decât de obicei, plin de sunetele conversațiilor matinale și bipul ocazional al unui card de călătorie. Cătălin își făcea loc printre pasageri, căutând orice spațiu disponibil pentru a sta în picioare. Atunci a văzut-o – pe Andreea, stând în spatele autobuzului, pierdută în muzica care îi răsuna în căști.

Pe măsură ce autobuzul a pornit brusc, Cătălin și-a pierdut echilibrul și a călcat din greșeală pe piciorul Andreei. A simțit imediat greutatea greșelii sale și s-a întors către ea, fața lui roșind de jenă.

„Îmi pare foarte rău,” a spus Cătălin, sperând că scuza sa sinceră va fi suficientă pentru a netezi întâlnirea stânjenitoare.

Andreea și-a scos un căști, expresia ei fiind de necitit. Autobuzul căzuse în tăcere, cu ochii curioși acum fixați pe drama care se desfășura. Cătălin simțea cum îi bate inima, dorindu-și să poată dispărea în podea.

„E în regulă,” a spus în cele din urmă Andreea, vocea ei rece și detașată. „Doar să fii mai atent pe viitor.”

Cătălin a dat din cap, murmurând o altă scuză înainte de a se retrage într-un colț al autobuzului. Simțea greutatea privirilor tuturor, judecata lor tăcută făcând aerul gros de tensiune.

Călătoria cu autobuzul a continuat într-o tăcere inconfortabilă, cu Cătălin și Andreea evitându-se reciproc. Ceilalți pasageri șopteau între ei, speculând despre schimbul de replici și aruncând ocazional priviri către cei doi protagoniști ai dramei dimineții.

Pe măsură ce autobuzul se apropia de stația lui Cătălin, abia aștepta să scape de atmosfera sufocantă. Și-a făcut drum spre față, fără să îndrăznească să se uite înapoi la Andreea. Pe măsură ce a coborât din autobuz, a simțit o senzație de ușurare, recunoscător că poate lăsa în urmă întâlnirea stânjenitoare.

Dar incidentul a rămas cu Cătălin pe tot parcursul zilei, un constant memento al modului în care o simplă greșeală se putea transforma într-o situație inconfortabilă. Nu putea scăpa de sentimentul de jenă, răceala din vocea Andreei reluându-se în mintea lui.

A doua zi, Cătălin a decis să ia un alt autobuz spre muncă, sperând să evite o altă întâlnire cu Andreea. Și-a dat seama că uneori, o scuză nu era suficientă pentru a repara un moment de stânjenire, și că unele întâlniri erau mai bine lăsate în trecut.